Parohia Izvorul Nou

Situată în partea de est a Bucureștilor, pe Șoseaua Mihai Bravu nr. 297, în apropierea străzilor Calea Dudești, Dristorului, Laborator și cartierului Baba Novac, biserica ”Izvorul Nou” a fost numită inițial ”Izvorul Nou dintre vii”, pentru a fi deosebită de biserica ”Izvorul Tămăduirii” din apropierea Podului Izvor și de Biserica ”Izvorul Tămăduirii – Mavrogheni”. Această denumire provine de la specificul zonei de atunci. Ultimele case din zona de răsărit a orașului București erau situate în preajma bisericii ”Sfânta Treime – Dudești”, de unde începea moșia Mănăstirii Radu Vodă, și care cuprindea multe plantații de viță-de-vie. Pe la începutul secolului XIX, această moșie este parcelată și dată cu ”embatic”[1] cetățenilor care încep să-și construiască locuințe printre vii. O parcelă din moșia mănăstirii Radu Voda primește și Protopopul Ștefan.

ISTORICUL BISERICII PAROHIALE. [ISTORIA ZIDIRII EI] Cu timpul, casele se înmulțesc și se creează un mic cartier în această zonă a Bucureștilor care avea nevoie de un locaș de cult. Observând aceasta necesitate spirituală, protopopul Ștefan donează lotul de pământ primit de el și, împreună cu cetățenii stabiliți aici, începe construirea unei biserici cu hramurile ”Izvorul Tămăduirii” și ”Schimbarea la Față”, după cum rezultă din vechea pisanie așezată deasupra ușii de la intrarea în pronaos: ”În zilele Luminatului Domn Grigorie Ghica Voievod, Mitropolit fiind Kiriu Kir Grigorie” – Sfântul Ierarh Grigorie (IV) Dascălul, mitropolitul Țării Românești (1823-1840)[2]. Biserica nu este nici ctitorie voievodală, nici boierească, nici a vreunei bresle, ci a credincioșilor locuitori în zonă și a altor donatori binevoitori, printre care sunt amintiți în pisanie: ”Petre Iorgangi Bașa, protopop Toma, protopop Ștefan, vornicul Vlad, și cei ce au ajutat: Radu Închinatu, Gheorghe Șalvaragiu, Crăciuna Închinată, Ioniță Plăpumaru, Ene Șalvaragiul, Mihalache Postelnicul”. La 18 mai 1823, biserica este terminată și dată cultului[3]. [ARHITECTURA.

PLAN, DIMENSIUNI, MATERIALE DE CONSTRUCȚII] Biserica este construită cu pereți groși din cărămidă, cu transept (25 X 8-16 m), cu abside semicirculare, cu o singură turlă deasupra naosului, este acoperită cu tablă, cu pronaos boltit și cu cafas[4]. Stilul său este specific majorității bisericilor din zona Munteniei, fără elemente arhitectonice spectaculoase. Deși redus ca proporții și înălțime, locașul de cult era destul de încăpător, dacă ne raportam la cartierul modest pentru care a fost construit și la anii zidirii sale. Elemente arhitectonice originale care s-au păstrat și se evidențiază sunt: catapeteasma din zid cu decorațiuni și stucaturi, ușile împărătești lucrate în stilul începutului de secol XIX, un iconostas sculptat, un policandru de alamă în naos, sub turla Pantocratorului din anul 1846.

În anul 1874, cu sprijinul financiar al enoriașilor, al primăriei Capitalei și al lui Constantin Protopopescu, fiul protopopului Ștefan, au loc reparații capitale, prilej cu care zidurile locașului de cult sunt înălțate cu 2 metri, dându-li-se și o anumita stilizare arhitectonică, în ton cu moda timpului.

O a doua pisanie, aflată deasupra celei vechi, de la ușa intrării în pronaos, amintește de o altă restaurare a bisericii în anul 1913, prilej cu care i s-a adăugat și pridvorul. În anul 1946 bisericii i s-a anexat un veșmântar, legat de sfântul altar printr-o ușă în partea de miazăzi. Tot în acest an, tabla veche de pe acoperiș a fost înlocuită cu alta nouă.

După cutremurul din 1977, biserica a necesitat lucrări de consolidare, prilej cu care s-a turnat o centură de beton împrejurul lăcasului de cult. Între anii 1978-1979 s-a procedat la subzidirea integrală a bisericii, executându-se lucrări de reparatii interioare și exterioare, refăcându-se tavanele din pridvor și pronaos, afectate de cutremur. In anul 1980 s-a restaurat pictura și s-au pictat din nou tavanele și anumite porțiuni căzute la cutremur. Tot atunci s-a racordat biserica la sistemul de termoficare al orașului și s-a dotat cu un sistem de încălzire care a fost înlocuit ulterior, în 2014, cu unul modern.

În anul 2008, vechea pardoseală din beton a fost înlocuită cu una din granit iar, în anul 2010 a fost restaurată tencuiala exterioară. Între anii 2011-2015 a fost modernizată curtea bisericii cu pavaj de granit, borduri, verdeață și pomi ornamentali, iar biserica înzestrată cu o Axioniță și o strană octogonală sculptate în lemn, un baldachin în vederea punerii spre închinare a unor sfinte moaște și o Troiță sculptată în lemn, așezată în fața clopotniței din curtea bisericii.

PICTURA. Nu se cunoaște data picturii inițiale, nici numele zugravilor care au executat-o și nici nu se știe dacă a existat o pictură veche care să fi fost ștearsă pentru a se picta ulterior alta. Actuala pictură în ulei, executată de cunoscutul pictor Anton Serafim și ucenicii lui, dateaza din anul 1894, cand biserica a fost restaurată. Această pictură este spălată în anul 1903 pentru că fusese acoperită de fumul lumânărilor. Alte intervenții la pictură s-au făcut în 1962 (prin osteneala preoților Mihai Zugrăvescu și Ion Bălilescu), ultima restaurare a picturii având loc în perioada noiembrie 1993 – martie 1994.

ȘIRUL PREOȚILOR. Datele din arhiva parohiei arată că protopopul Ștefan, ctitorul bisericii este înmormântat în interiorul locașului de cult. De aceea îl putem considera primul slujitor al Bisericii Izvorul Nou. Alți slujitori: Nicolae Voinescu (1864-1881), Dumitru Popescu (1870-1911), Dobre Popescu (1881-1913), Iconom Stavrofor C. Săndulescu (1911-????), Mihail Zugrăvescu (????-????), Ion Bălilescu (????-????), Petre F. Alexandru (????-????) – fost consilier cultural al Arhiepiscopiei Bucureștilor, Diaconul Nicolae (????-????) –  fost director la casa de Pensii BOR, Benone Dincă (1978-2010), Eugen Marina (1985-1987), Ilie Cormoș (2000-2006). Preoți actuali: Sava Matia (din 1987), Constantin Iftime (din 2002), Stelian Ionașcu (din 2010), diac. Ciprian Popa (din 2007).

CIMITIRUL. Biserica a avut în jurul ei un cimitir destinat exclusiv pentru enoriașii parohiei. În anul 1888, primăria orașului înființează în partea de răsărit a locașului de cult, la o depărtare de aproximativ 700 m, un cimitir nou, denumit ”Izvorul Nou”, necesar după dezvoltarea demografică a Capitalei. În anul 1891, un ordin al Primăriei Bucureștilor interzice definitiv înmormântarea credincioșilor în cimitirul din curtea bisericii ”Izvorul Nou dintre vii”. Din studiul documentelor aflate în arhiva bisericii rezultă că în naos (dreapta și stânga), lângă perete există două morminte cu următoarea inscripție: ”Ștefan preotul, Maria preoteasa, Constantin; Tecla schimonahia închinată, Vasile, Constantin – 1903”. Se presupune că la desființarea cimitirului din curtea bisericii, osemintele celor amintiți pe această piatră funerară, ctitori de seamă, au fost aduse în interiorul bisericii.

ACTIVITĂȚI CULTURALE ȘI FILANTROPICE ÎN TRECUT. Fiind înzestrată cu cafas, în Biserica Izvorul Nou, pe vremea preotului Mihail Zugrăvescu a funcționat un cor mixt condus de preoteasa Zoia Zugrăvescu.

PROFILUL ACTUAL AL PAROHIEI. În prezent, parohia ”Izvorul Nou” desfașoară un program social-filantropic numit ”Izvor de bucurie” prin care li se oferă un pachet de alimente în fiecare duminică unui număr de 10 persoane vârstnice, cu dificultăți materiale sau fără rude apropiate. Vineri seara, după slujba Sfântului Maslu se țin cateheze.

DATE DE CONTACT PAROHIE. [HRAMURI] “Izvorul Tămăduirii” și „Schimbarea la Față”. [ADRESA] B-dul Șoșeaua Mihai Bravu, nr. 297, sector 3, Bucuresti. Tel: 0213356206. Site: www.bisericaizvorulnou.ro.

 

BIBLIOGRAFIE:

Stoica, Lucia; Ionescu-Ghinea, Neculai,  Enciclopedia lăcașurilor de cult din București, Editura Universalia, 2005.

Stoicescu, Nicolae, Repertoriul bibliografic al monumentelor feudale din București, Editura Academiei Republicii Populare Romane, 1960.

***, Domintorii și ierarhii Țării Românești- ctitoriile și mormintele lor, Editura Cuvântul Vieții , 2009.

[1] Formă de arendare a proprietății pe termen foarte lung în intervalul căruia arendașul se bucură de toate drepturile de proprietate.

[2] ***, Domintorii și ierarhii Țării Românești- ctitoriile și mormintele lor, Editura Cuvântul Vieții , 2009, p.573.

[3] Conform părerii lui Nicolae Stoicescu, Repertoriul Bibliografic al Monumentelor Feudale din București, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1960, p.220, “ o piatră de mormânt din 1812 martie 12 poate fi o dovadă că a existat o biserică mai veche”.

[4] Lucia Stoica,  Neculai Ionescu-Ghinea, Enciclopedia lăcașurilor de cult din București, Editura Universalia, 2005, p. 245.

Galerie foto:

Leave a Reply