Paraclisul Universitar „Sfântul Nicolae“ – Ghica
Paraclisul Universitar „Sfântul Nicolae“ – Ghica este situat în strada Ion Ghica nr. 9, în plin centru al Bucureştilor, peste drum de Universitate, între clădirile sediului central ASIROM şi cea a Ambasadei Republicii Cehe. Neavând statut de comunitate parohială, nu are un astfel de istoric
- ISTORICUL BISERICII PAROHIALE. [ISTORIA ZIDIRII EI] La 26 noiembrie 1909, Mitropolitul Primat al Bisericii autocefale Ortodoxe Române, IPS Atanasie Mironescu, împreună cu IPS Episcop Vladimir Kronştadschi, Vicarul Mitropoliei Petrogradului, delegat de Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse, sfinţeau, în centrul Bucureştilor, o biserică unicat în România, biserica Sfântul Ierarh Nicolae, capela imperială de pe lângă ambasada Rusiei Ţariste a vremii. Biserica fusese ridicată între anii 1905–1909, din inţiativa ambasadorului rus Ghiers, sub conducerea compatriotului său, arhitectul Prevbrajenschi, pe un teren cumpărat de la Olga Elena Romanescu. Lucrările au fost executate de constructori ruşi şi italieni, pentru finalizarea lor cheltuindu-se suma de 600.000 de ruble de aur. Biserica figurează pe lista Monumentelor istorice, la nr. 8040/21.12.1960.
Pisania: „Cu binecuvântarea Preafericitului Alexie, Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii, sub conducerea Protoiereului Pavel Statov, Paroh al acestei biserici, precum și a Consiliului Parohial, a fost restaurată Biserica Rusă cu hramul Sf. Nicolae, lucrarea artistică fiind executată de către pictorul A.A. Kudinov: 21 Noiembrie 1948„.
Destinaţiile clădirii:La început, clădirea a avut o destinaţie specială, servind drept capelă imperială pentru zile mari. Din 1916 până în 1921, lăcaşul de cult a fost închis, ca urmare a avariilor suferite în timpul primului război mondial. În 1921, el este sumar reparat de către Misiunea Rusă aflată la Bucureşti şi resfinţit de către Vicarul Mitropoliei Bucureştilor. În 1924, credincioşii de origine rusă, vieţuitori în oraşul de pe malurile Dâmboviţei, s-au grupat în jurul acestei biserici şi şi-au organizat, prin mijloace proprii, slujbe religioase şi un cor. După zece ani (1934), „Biserica Rusă“ a trecut sub jurisdicţia Patriarhiei Române, servind drept capelă a Universităţii, la iniţiativa lui Nicolae Titulescu, pe atunci Ministru de Externe.
La 5 mai 1947 (în urma discuţiilor purtate între Patriarhii Nicodim şi Alexei), Biserica „Sfântul Nicolae“ revine sub jurisdicţia patriarhiei Moscovei. Din această dată, slujbele religioase au avut loc în vechea limbă slavă. Reparată în 1948, a fost resfinţită în prezenţa P.F. Părinte Patriarh Justinian. Prin hotărârea din 15 august 1955 a IPS Patriarh Alexei al Moscovei, Biserica Rusă trece din nou în jurisdicţia BOR, iar din 1956, e donată de către Guvernul Uniunii Sovietice, Statului Român. Prin decretul nr. 577 din 3 noiembrie 1956, biserica, împreună cu tot inventarul ei, este transferată de către Marea Adunare Naţională a R.P.R. în proprietatea Patriarhiei Române şi funcţionează ca o biserică de enorie din Bucureşti.
În ianuarie 1992, la cererea rectorului Universităţii Bucureşti, Prof. Dr. Emil Constantinescu, şi a unui grup de studenţi bucureşteni, prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, devine Paraclisul Universitar al Universităţii Bucureşti, prima biserică din România cu această destinaţie, după 1990. În prezent, este Paraclis Universitar al Universităţii Bucureşti.
ARHITECTURA. PLAN, DIMENSIUNI, MATERIALE DE CONSTRUCŢII Concepţia planimetrică a bisericii se bazează pe un pătrat având diagonala perpendiculară la stradă şi racordat prin colţul N–V la un pătrat mai mic cu funcţie de turn clopotniţă şi acces principal cu latura paralelă a străzii. Corpul supraînălţat al naosului poartă o turlă centrală cu deschidere mare, luminată de 8 ferestre şi, pe colţuri, patru turle mai mici, cu 4 ferestre oarbe şi fără acces la interior. Cupola turnului clopotniţă este încoronată cu o mică turlă decorată în întregime cu plăci ceramice policrome şi o a şaptea turlă oarba marchează altarul.
Pictura: Pictura prezentă la sfinţirea din noiembrie 1909 a fost făcută de pictorul rus Vasiliev. Întreg ansamblul este marcat de concepţia stilului Art Nouveau, de la începutul secolului XX. Iconostasul este, poate, cea mai frumoasă podoabă a bisericii, minuțios sculptat în lemn și aurit; impozant prin compoziția elementelor constitutive, amplitudine și măiestria finisajelor, a fost executat la Moscova, după modelul Catapetesmei din Catedrala „Sfinţii Arhangheli“, de la Kremlin. Icoanele împărătești au fost pictate de unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai artei Reînvierii ruse, Viktor Mihailovici Vasnețov (1848-1926), universal cunoscut ca autor al celebrei fațade a galeriei de artă Tretiakov din Moscova, exemplu clasic al artei momentului.
Lucrări de restaurare: În 1947, în timpul preotului paroh Pavel Statov, s-au făcut reparaţii, iar pictura a fost renovată în 1948, de către pictorul Anatolie Cudinov. La reparaţiile din 1967, a avut loc o nouă renovare a picturii, făcută de către pictorii Eugen Profeta, Victor Zenlicica şi Victor Costiurin[1]. Între anii 2000–2012, s-au efectuat restaurarea şi consolidarea turlei principale (fisurată pe întreaga circumferinţă la cutremurul din 1977), restaurarea şi conservarea întregii picturi interioare, precum şi lucrări secundare de întreţinere. În anul 2012, au început lucrările de înlocuire a învelitorii, restaurare a faţadei bisericii şi de amenajare a curţii interioare.
Sfinte Moaşte: Paraclisul Universitar „Sfântul Nicolae“ – Ghica deţine o părticică din Moaştele Sfântului Cuvios Siluan Athonitul, părticică donată, cu scrisoare olografă, certificând originalitatea, de către vrednicul de pomenire Arhimandrit Sofronie Saharov, ucenicul Sfântului Siluan.
[ŞIRUL PREOŢILOR]:1909 – 1916, Pr. Ioan Politov; Iulie 1921 – septembrie 1921, Pr. Matei Kolibaba; Septembrie 1921- septembrie 1934, Pr. Ignatie Kanevschi; Decembrie 1934 – ianuarie 1935, Ieromonah Savelie; Ianuarie 1935 –…., Pr. Aurel Crăciunescu 1935 – 1936, Pr. Petre Comerzan; 1937 – 1940, Pr. Paraschiv Anghelescu; 1940 – 1944, Pr. N. Chiriţa; 1944 – aprilie 1948, Pr. Ioan Parocescu; Aprilie 1948 – iulie 1953, Pr. Pavel Statov; Iulie 1953 – iunie 1956, Pr. Constantin Tomescu; Iunie 1956, până la 1969, Pr. Simion Neaga; 1969 – ianuarie 1992, Pr. Sava Marin; ianuarie 1992, până în prezent, Pr. Vasile Gavrilă.
[C. CIMITIRUL].Biserica nu are cimitir.
[D. ACTIVITĂȚI CULTURALE ȘI FILANTROPICE ÎN TRECUT] Nu se cunosc activităţi culturale, în trecut.
[E. PROFILUL ACTUAL AL PAROHIEI] [activităţi pastoral misionare, culturale, editoriale, filantropice, catehetice]. Paraclisul Universitar „Sfântul Nicolae“ – Ghica este, după cum o arată şi denumirea, paraclisul Universităţii Bucureşti, slujind, de aproape un sfert de secol, nevoilor duhovniceşti ale studenţilor şi cadrelor universitare din Capitală, printr-un program duhovnicesc împletit cu activităţi culturale. Chiar dacă destinaţia sa specifică este cea menţionată mai sus, biserica are porţile deschise tuturor credincioşilor, indiferent de vârstă sau ocupaţie. De asemenea, Paraclisul Universitar „Sfântul Nicolae“ – Ghica este biserica în s-a născut, a crescut şi s-a dezvoltat Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români, P.C. Preot Vasile Gavrilă (actualul paroh) fiind îndrumătorul acestei Asociaţii. Sub îndrumarea cucerniciei sale, cu ajutorul şi contribuţia şi a celorlalţi preoţi slujitori, în Paraclisul Universitar „Sfântul Nicolae“ – Ghica s-a desfăşurat şi se desfăşoară o puternică lucrare misionară, având ca obiectiv principal întărirea vieţii liturgice a studenţilor, prin participarea lor la bogatul program de slujbe, prin spovedanie şi împărtăşanie şi printr-un program catehetic de excepţie.
[F. DATE DE CONTACT PAROHIE].Hram: Sfântul Ierarh Nicolae, 6 decembrie;
Adresa: str. Ion Ghica nr. 9, sector 3, cod 030045, Bucureşti; Telefon: 0213146450; Adresa de mail: contact@paraclisuluniversitar.ro ;
Site: http://www.paraclisuluniversitar.ro
Bibliografie: Stoica, Lucia; Ionescu-Ghinea, Neculai, Enciclopedia lăcaşurilor de cult din Bucureşti, Editura „Universalia“, Bucureşti, 2006
[1] Stoica, Lucia; Ionescu-Ghinea, Neculai, Enciclopedia lăcaşurilor de cult din Bucureşti, Editura „Universalia“, Bucureşti, 2006, p. 174
