Parohia „Sfântul Gheorghe – Vechi”

Biserica parohiei „Sfântul Gheorghe – Vechi” este situată în Centrul Vechi al Capitalei, la aprox. 500 m S de Km 0 și de biserica „Sfântul Gheorghe – Nou”, la începutul cunoscutei artere bucureștene Calea Moșilor.

Parohia cuprinde scurte porțiuni din străzile: Calea Moșilor, Bărăției, Baia de Fier, Sfânta Vineri, Stelea Spătarul, B-dul Corneliu Coposu și se învecinează la N cu biserica „Sfântul Gheorghe – Nou”, la N-E cu biserica „Răzvan”, la E cu parohia „Sfântul Mina – Vergu”, Paraclis Patriarhal, la S cu parohiile „Udricani” și „Sf. Vineri – Herasca”, iar la V cu parohia „Sf. Ioan – Piață”.

  1. ISTORICUL BISERICII PAROHIALE. [ISTORIA ZIDIRII EI].Locul actualei bisericii a fost vatra mai multor lăcașe de cult, numărându-se printre cele mai vechi astfel de așezări din București. Din cauza vicisitudinilor timpului, biserica a fost reclădită din temelii în mai multe rânduri. Lipsa unor informații precise și pierderea multor documente care să vorbească despre începuturile ei sau despre biserica „Sfântul Gheorghe – Vechi” din veacurile XVI –XVII, datorate devastării „târgului București” de către turci în 1554 și 1595, apoi prin înstrăinarea multor „hrisoave” în timpul primei ocupații germane a Bucureștiului, în 1689, au făcut ca istoricii să nu cadă de acord asupra unei date exacte a primei atestări.

Pisania bisericii, rescrisă la 20 august 1849 după cea veche și care, fie că, datorită deteriorării nu a putut fi citită corect, fie a fost greșit transcrisă, spune:

„Această sfântă biserică unde se prăznuieşte hramul Sfântului Gheorghe s-au zidit din temelie de Jupan Nedelcu vel vornic şi de soţia sa Anca, la anul 7000 figurând 30 ani scaun de Mitropolie, după aceea învechindu-se s-au prefăcut de D-lui Iamandi Dragul Chiurciu Başa, cu soţia sa Zmaranda, sub domnia lui Niculae Alexandru Vv. anul 7232 şi la 1847 martie 23, la focul cel mare a fost mistuită cu toată zestrea, ci rămânând numai două ziduri şi după stăruinţa D-lui Marinciu Petrovici, a preoţilor bisericii, a enoriaşilor şi altor ajutători s-a preînnoit iarăşi în zilele Prea Sf. Sale Părintelui Mitropolit D.D. Neofit, iar la hram se va face mângâiere la săraci după venitul bisericii”.

În legătură cu acest text s-au făcut următoarele observații. „Pisania veche a bisericii, fiind probabil ştearsă, nu s-a mai putut citi decât cifra anilor: 7000 (adică 1492). Din această pricină, unii cercetători au socotit ca dată a fondării bisericii anul 1492.[1] Însă, un mare vornic cu numele Nedelcu (Bălăceanu) nu se întâlneşte în secolul al XV-lea, ci în timpul domniei lui Petru cel Tânăr (1559-1568). Așadar, numai în acest timp vornicul Nedelcu şi-ar fi putut înălţa ctitoria sa, cel mai probabil în 1562. Într-un document din 6 martie 1664, biserica „Sfântul Gheorghe – Vechi” este numită biserica lui Mitrea Vornicul, mare dregător sub toţi domnii de la Alexandru II Mircea până la Mihai Viteazul. El apare ca mare vornic în divan între iulie 1578 – august 1581; aprilie 1585 – decembrie 1586; august 1589 – mai 1591 şi septembrie 1593 – septembrie 1594. O altă părere, susținută de istoricul Nicolae Stoicescu, este aceea că, biserica a fost clădită de Mitrea din Hotărani, împreună cu soţia sa jupâneasa Neaga din Cislău, în jurul anului 1575, înainte de a ajunge vornic. În unele acte din secolul al XVII-lea, biserica este numită „Sfântul Gheorghe a lui Mitrea Vornicul”, sau numai „a Mitrei Vornicul” ori „Sfântul Gheorghe – Vechi”, spre a se deosebi de ctitoria lui Sfântului Constantin Brâncoveanu, din apropiere, cu acelaşi hram, căreia i se zice „Sfântul Gheorghe – Nou”.[2] Se știe că familia Bălăceanu a avut proprietăți pe locul actualei așezări a bisericii deoarece, la 5 iulie 1654 „Dragomir și Ion, feciorii Oprei Logofătul și ai Jupânesei Maria, nepoții Banului Drăgușin și ai Vornicului Mitrea, care împreună cu Nedelcu Vornicul Bălăceanu, zidise la 1594 biserica Sfântului Gheorghe Vechi, vând lui Albu Fustașul loc de case …”.[3] Este posibil ca familia Bălăceanu să fi făcut și unele lucrări (poate reparaţii sau prefaceri) la biserică, probabil în a doua jumătate a secolului al XVII-lea. Unii membri ai acestei familii au fost îngropaţi aici şi, apoi, au fost mutaţi în ctitoria lui Constantin Şerban, de pe dealul Mitropoliei. Un fapt de extremă importanță pentru acest lăcaș este acela că, timp de aproape 30 de ani, a rezidat, sporadic, Mitropolia Țării Românești. Aici au stat mitropoliții Teofil (1636-1648) și Ștefan (1648-1653 și 1655-1668) când trebuia să fie prezenți la Curtea Domnească.[4]În ceea ce priveşte istoria mănăstirii de după invazia lui Sinan Paşa din noiembrie 1595, când ansamblul este distrus, nu avem decât informaţii sumare. În 16 iulie 1668, mănăstirea Sfântul Gheorghe-Vechi este închinată ca metoh mănăstirii Sfintei Ecaterina („a lui Pană Vistier”) din Bucureşti. Tot în această perioadă proprietățile bisericii „Sfântul Gheorghe – Vechi”, transformată în mănăstire închinată, suferă „cotropiri” din parte celor două mănăstiri vecine, conduse de egumeni greci, „Sfântul Gheorghe – Nou” și „Stelea Spătarul”.[5]  Biserica şi mănăstirea ard în 1718. În 1724 biserica este refăcută de către Iamandi Dragul Chiurciu Başa (starostele breslei blănarilor), împreună cu soţia sa Smaranda. Zdruncinată de cutremurele din 1802 şi 1838, este distrusă de către Focul cel mare din 23 martie 1847, rămânând numai două ziduri. Este repede refăcută de enoriaşi, în frunte cu epitropul Marinciu Petrovici, şi redată cultului la 20 august 1849 (data pisaniei), primind două noi hramuri: Sfântul Mare Mucenic Mina şi Sfântul Cuvios Antonie cel Mare, inclusiv  icoana făcătoare de minuni a Sfântul Antonie, datând probabil din secolul al XV-lea, scăpată ca prin minune din biserica Sfântul Anton (a Puşcăriei), arsă şi ea la Focul cel mare şi care nu s-a mai refăcut. Hramurile au fost păstrate până la reclădirea bisericilor „Sf. Mina – Vergu” și „Sf. Anton – Curtea Veche”. Această nouă biserică rezistă numai până la 1875, când, fiind foarte şubredă, epitropia hotărăşte s-o dărâme. Se ridică o nouă biserică, după planurile şi sub îngrijirea inginerului statului Dumitru Poenaru. Constructor a fost Fritz Schiller, sculptor în lemn Petre Babic, iar poleitul tâmplăriei i-a revenit lui Franz Ferdinand. Lucrările se încheie în 1881, cu tot cu pictura. Biserica nouă este târnosită de mitropolitul Calinic Miclescu, în 1881, în ziua hramului Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Cu acest prilej mai primeşte două hramuri noi: Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron şi Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir. Iată ce consemnează pisania nouă, de la această dată: „Această Sfântă Biserica s-a reclădit din fundament după inițiativa luată de sfinția sa Părintele Protoiereu Theodor Economu de la Sfânta Vineri, care a donat suma de 5000 galbeni la anul 1875, când au pus piatra fundamentală și la anul 1878 au mai venit în ajutor încă cu două mii galbeni, cu mod de împrumut spre desăvârșire. Această donațiune a fost legal acceptată prin decret Domnesc, urmat după Jurnalul Consiliului de Miniștrii nr. 4 din 1874 cu următoarele condițiuni: I. Ca în bolta de sub altar să se puie osemintele consoartei, ale familiei și-a sfinției sale după trecerea de șapte ani de la încetarea din viață. II. Să se oficieze în toate zilele Sfânta Liturghie, după Regulamentul Sfântului Sinod. III. Să se serbeze hramul Sfântului Teodor Tiron, Sâmbăta I-a din Postul Paștelui, făcându-se parastas cu un Arhiereu și împărțindu-se 200 oca făină la săraci, precum și de două ori pe an, la Sâmbetele Morților să se facă colivă, dându-se molitfe la osemintele din cavou și pomenindu-se toți ctitorii încetați din viață. IV. Portretul Protoiereului Theodor și al consoartei sale să rămâie perpetuu zugrăvit în dreptul ușilor Sfintei Biserici. Tot pentru reclădirea acestui Sfânt Locaș, Domnu Dimitrie Frangulea a dăruit suma de una mie galbeni. Aceste sume împreună cu fondul și venitul Bisericii, precum și alte donațiuni mici s-au administrat de epitropii Răducanu Ion, Preotu Savu Mirodot și Marinciu Petrovici. Reclădirea s-a săvârșit în anul 1880 sub domnia Principelui Carol I-iu de Hohendzolern și sub Arhipăstoria Prea Sfinții Sale Părintelui Mitropolit Primat D. Calinic Miclescu.” Cercetări arheologice sumare, întreprinse în 1954 la „Sfântul Gheorghe – Vechi”, au scos la lumină, la nord de actuala biserică, jumătate suprapusă peste cea veche, temeliile unui alt lăcaş, ridicat probabil în prima sau în a doua jumătate a veacului al XVI-lea. Ca plan, acea biserică era de tipul celei de la Curtea Veche, cu o lungime de circa 27 metri. Tot cu acest prilej au fost date la iveală şi câteva morminte care înconjurau vechea biserică.

Biserica a mai fost renovată după cutremurul din 1940 (refacerea tencuielii turlelor), în 1964 (renovarea exteriorului), după cutremurul din 1977 turlele mici au fost consolidate, în anul 1985 s-a spălat pictura, fiind resfinţită în ziua Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, în 1987 s-au făcut mici lucrări la exterior. În luna iunie 1998 şi în iunie-iulie 2006 a fost renovată la exterior.[ARHITECTURA. PLAN, DIMENSIUNI, MATERIALE DE CONSTRUCŢII] Actuala biserică nu mai păstrează nimic din aspectul vechii construcţii, fiind un edificiu din secolul al XIX-lea. Planul este triconc (32 metri lungime, 16,9 metri lăţime şi 24 metri înălţime la turla-Pantocrator), cu pronaos supralărgit, caracteristic întregului secol al XIX-lea. Tinda bisericii este prevăzută cu tei uşi de intrare și este delimitată, la nord-est şi sud-est, de două încăperi mici, cea de la nord închizând scara de acces la cafas, iar cealaltă, confesorul, peste care se ridică turlele din faţada vestică. Pronaosul este boltit cu un sector de sferă, uşor turtit, ce se reazemă pe arce descărcate pe pile de zidărie. O zonă de trecere este acoperită de un arc în plin cintru, foarte lat, descărcat pe două pile masive, decorate cu o pereche de pilaştri încununaţi cu capiteluri neoclasice. Naosul are două abside foarte adânci, semicirculare la interior şi poligonale în exterior, prevăzute cu câte o fereastră. Este încununat de o turlă joasă, cu o boltă turtită, având tamburul circular la interior şi octogonal la exterior. Turla se reazemă pe patru mari arce în plin cintru, care la rândul lor se descarcă pe patru pile de zidărie. Altarul este acoperit de o boltă în leagăn, racordată cu o semicalotă. De o parte şi de alta se găsesc proscomidiarul şi diaconiconul. Sub altar a fost amenajată, încă de la construire, o criptă pentru ctitori.Exteriorul bisericii este simplu, decorul fiind alcătuit din pilaştri cu capiteluri neocorintice, care sunt tencuiţi cu praf de piatră. Un fronton neoclasic se află deasupra tindei. Învelitoarea turlelor este din tablă pe şarpantă din lemn, cu o formă caracteristică barocului ucrainean, însă, îndulcită după gustul românesc. Iconostasul este din lemn de paltin sculptat în stil baroc ucrainean. De altfel, în acelaşi stil se încadrează şi biserica. Parapetul cafasului, uşile amvonului sunt din lemn de tei, sculptat şi poleit cu bronz. Uşile monumentale de intrare sunt din lemn masiv de stejar. [PICTURA]Pictura bisericii, în stil renascentist italian, în ulei, a fost realizată de pictorul Gheorghe Ioachim Pompilian, având ca model pictura executată în acea vreme la biserica Sfântul Nicolae – Şelari de Gh. Tăttărescu, după cum îi ceruse ctitorul – protoiereul Theodor Economu.. Acesta a studiat pictura în Italia, la Roma, „unde s-a inspirat de la marile lucrări ale celebrilor Raphael, Michel Angelo, Guido Reni, Valasquez, Van Dyck etc.”.[6] Pictura nu urmează tipicul iconografic al bisericilor ortodoxe. Conform unei cronici artistice, apărută în ziarul „Gazeta Artelor”, Anul I, nr. 21, Duminică 23 Martie 1903, „tablourile care ornează interiorul acestei Biserici sunt în număr de 161, de diferite mărimi, începând de la colosala mărime de 56 metri pătrați și mergând până la 75 de centimetri. Cele mai multe din tablouri își au numirea explicativă pe diferitele ornamente care le servesc drept cadre ….” [OBIECTE VECHI DE CULT, MANUSCRISE ŞI CĂRŢI VECHI]Icoana Sfântului Antonie cel Mare. La biserica „Sfântul Gheorghe – Vechi”, în stânga tâmplei (catapetesmei), într-un iconostas stil baroc, identic cu acela al tâmplei, se află icoana Sfântului Antonie cel Mare. Aceasta datează din secolul al XV-lea, este monument istoric şi este considerată cea mai veche icoană descoperită până acum în Ţara Românească.Fotografia icoanei este redată de Nicolae Iorga, care susţine că „după caracterul picturii, aspru şi sec, e în adevăr din veacul XV”.[7] Tot el afirmă despre icoana Sfântului Antonie cel Marecă se pare a fi „cea mai veche icoană ce ni s-a păstrat în Ţara Românească”.[8]Despre ea aminteşte şi C. Giurescu[9], iaro descriere completă a icoanei face I. D. Ştefănescu în articolul: „Un monument de artă: icoana Sf. Antonie cel Mare din biserica Sf. Gheorghe Vechiu”.[10][ŞIRUL PREOŢILOR]Pr. Costache (1860-1863), pr. Radu (1863-1874), pr. Mirodot Savu (1874-1882), pr. Sachelarie (1883-1888), …pr. Savu Bădescu (1894-1912), pr. Mihail Popescu (1913-1933), pr. Ștefan Popescu (1934-1937), pr. Ciocan Gheorghe (1937-1940), Pr. Dimitrie Posmoșanu (1941-1956), pr. Gheorghe Petrescu (1957-1978), pr. Constantin Ruse (1979-1986), pr. Ion Buga (1986-2003), pr. Ionel Durlea din 2003.[11]

  1. ACTIVITĂȚI CULTURALE ȘI FILANTROPICE ÎN TRECUT. Școala de la „Sfântul Gheorghe – Vechi”. Școala de slavonie, aflată la sud de biserică, era „un așezământ de pregătire a diacilor, adică a scriitorilor ce urmau să compună și să scrie cărțile și hrisoavele domnești”, care a luat ființă „curând” după întemeierea bisericii.[12] Aici s-a început activitatea de traducere a documentelor oficiale din slavonă în română și a transcrierii din slavonă în română a marilor cronici mănăstirești. Datorită acestei lucrări susținute, Școala de la „Sfântul Gheorghe – Vechi” a mai fost numită „cea mai veche școală românească cu caracter statornic”.[13] A fost refăcută în vremea lui Grigore I Ghica (1660-1674). În anul 1860 își începe activitatea aici „Gimnaziul Gheorghe Lazăr”, care funcționează până în 1890, când se mută în propriul imobil. În următorii doi ani funcționează aici „divizionarele liceului Mateiu Basarab”, iar din 1892 și până la mutarea în actualul imobil, „Gimnaziul Gheorghe Șincai”, alt vestit liceu din zilele noastre.[14] Imobilul este revendicat de biserică pentru a fi redat destinației inițiale.
  2. PROFILUL ACTUAL AL PAROHIEI. Pentru păstrarea specificului predominant cultural și educațional al acestei bisericii, în prezent sunt susținute următoarele proiecte: din 2006 parohia editează buletinul săptămânal „Cuvânt spre folos”, a înființat „Școala de pictură Sf. Ev. Luca”, susține cu burse de studii tineri teologi, organizează,cu diferite ocazii, concerte de muzică bizantină și clasică, întâlniri și comemorări.
  3. DATE DE CONTACT PAROHIE. [HRAM]Sf. M. Mc. Gheorghe, Sf. M. Mc. Teodor Tiron, Sf. M. Mc. Dimitrie Izvorâtorul de Mir. [ADRESA]RO – 030148 – București, Sectorul 3, Calea Moșilor nr. 36.[OFICIU PAROHIAL. NU SE INDICĂ NUMERE SAU ADRESE DE EMAIL PERSONALE]Telefon. ++0213147789. www.sfantulgheorghe.ro.

 

Bibliografie generală: Arhiva Bisericii „Sfântul Gheorghe – Vechi”; GIURESCU, Constantin, Istoria Romînilor, vol. II, Ediţia a patra, Bucureşti, 1943; IONESCU-GION, Gheorghe I., Istoria Bucureșcilor, Bucuresci, 1899; IORGA, Nicolae, Istoria Romînilor în chipuri şi icoane, vol. I,  Bucureşti, 1905; IORGA, Nicolae, Les Arts Mineurs en Roumanie, Bucureşti, 1934; NEDIOGLU, Gheorghe, Cea mai veche școală românească cu caracter statornic (Școala dela Sf. Gheorghe -Vechiu) , București, Institutul de arte grafice C. Sfetea, 1913; Raphael, , „Pictorii noștri – G. Ioachim Pompilian”, Gazeta Artelor, Anul I, nr. 21; ȘTEFĂNESCU, I. D., „Un monument de artă: icoana Sf. Antonie cel Mare din biserica Sf. Gheorghe Vechiu”, în rev. Glasul Bisericii, Anul XIV, nr. 7-8 (iulie-august), 1955; VASILESCU, Gheorghe, Mitropolia Țării Românești, Biserica Sfântul Gheorghe Vechi, București, în: Domnitorii și Ierarhii Tării Românești – Ctitoriile și mormintele lor, coord. Pr. Mihai HAU, Ed. Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, 2009.

Paroh,

Pr. Ionel Durlea

[1]Gheorghe Vasilescu, Mitropolia Țării Românești, Biserica Sfântul Gheorghe Vechi, București, în: Domnitorii și Ierarhii Tării Românești – Ctitoriile și mormintele lor, coord. Pr. Mihai HAU, Ed. Cuvântul Viețiia Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, 2009, p 488.

[2]Ibidem

[3]Gheorghe, Ionescu -Gion,  Istoria Bucureșcilor, Bucuresci, 1899, p.110

[4]Gheorghe Vasilescu, Op. cit., p. 487-488.

[5]Gheorghe, Ionescu -Gion, Op. cit., p. 270-272.

[6]Raphael, „Pictorii noștri – G. Ioachim Pompilian”, Gazeta Artelor, Anul I, nr. 21, p. 4.

[7]Nicolae, IORGA,Les Arts Mineurs en Roumanie, Bucureşti, 1934, Fig. 2, pag. 10

[8]Idem,Istoria Romînilor în chipuri şi icoane, vol. I,  Bucureşti, 1905,

[9]Constantin, GIURESCU,Istoria Romînilor, vol. II, Ediţia a patra, Bucureşti, 1943, pag. 649.

[10]I. D. ȘTEFĂNESCU, „Un monument de artă: icoana Sf. Antonie cel Mare din biserica Sf. Gheorghe Vechiu”, în rev. Glasul Bisericii, Anul XIV, nr. 7-8 (iulie-august), 1955, pp. 451-454.

[11] Arhiva bisericii

[12]Gheorghe, Nedioglu, Cea mai veche școală românească cu caracter statornic (Școala dela Sf. Gheorghe -Vechiu) , București, Institutul de arte grafice C. Sfetea, 1913, p. 8.

[13] Ibidem, p.28

[14] Ibidem, p. 27.

Galerie Foto:

 

Leave a Reply