Parohiei Ceauș Radu

ISTORICUL COMUNITĂȚII   PAROHIALE Parohia este situată în Sectorul 3 din București, pe strada Ceauș Radu. Numele bisericii și al străzii provine de la numele a ceea ce în trecut a fost mahalaua Ceauș Radu. La începutul sec. al XVIII-lea, „ceaușul” era un grad militar inferior. După istoricul A. D. Xenopol, ceaușul ar fi fost conducătorul unui efectiv de 10 soldați.

După cum reiese din mențiunile documentare ale ocupanților de la 1750[1], Ceauș Radu făcea parte din rândurile slujitorilor domnești. Numai un credincios înstărit putea fi ziditorul unei modeste bisericuțe din lemn sau, poate, numai donatorul terenului respectiv, mai ales că slujitorii curții erau scutiți de bir. Strămutarea reședinței domnești din Târgoviște în București pe la anul 1625 a avut ca urmare sporirea numărului ofițerilor și slujitorilor cu noi atribuții. Din a doua jumătate a secolului al XVII-lea, hotarul estic al Bucureștilor îl constituia o linie care unea așezământul de la Sfânta Vineri – Herasca, ocolind biserica Olteni, cu Hala Traian. Dincolo de aceste așezăminte se aflau mari întinderi virane cu gropi de scos nisip pentru construcții sau pentru oale, mărăcini, grădini de zarzavat, livezi și vii. Până la începutul secolului XX se vorbea în București despre vestitele vii de la Ceauș Radu.

O copie a recensământului din 1752 redă numele capilor de familii din 12 mahalale ale Bucureștilor, printre care se află și numele Ceauș Radu.  În 1789 mahalaua Ceauș Radu făcea parte dintre cele 18 mahalale ale plășii Târgului de Afară, cu 608 case; la începutul secolului XIX era inclusă în Plasa de Jos a Bucureștilor cu 113 case[2]. În privința numărului de enoriași ai parohiei Ceauș Radu, de-a lungul timpului, știm că în 1753, când a fost înființată oficial această mahala, se constată un total de 75 de nume, pentru ca la sfârșitul aceluiași secol să fie numai 62 de familii; după un secol, tabelul nomial înaintat protoieriei arată 568 de familii[3]. În 1931 se constată existența a 349 de familii, iar mai târziu numai 241 de familii[4].

ISTORICUL BISERICII PAROHIALE [ISTORIA ZIDIRII EI]. Biserica este zidită în 1850. Terenul pe care s-a clădit această biserică provine de la dătătorul numelui mahalalei, al străzii și al parohiei. În decursul vremii acest teren a fost mărit prin diferite donații. Astfel, Elena T. Roșianu donează bisericii în 1846 un loc de 14 stânjeni[5]; mai târziu, preotul Ioan Călărășanu a donat și el un teren bisericii Ceauș Radu[6]. Biserica Ceauș Radu, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, este așezată la întretăierea străzilor Ceauș Radu, Vulturilor și Parfumului. Componența socială a parohiei: 60% ortodocși, 30% evrei și 10% diferite confesiuni. [ARHITECTURĂ, PLAN, DIMENSIUNI, MATERIALE DE CONSTRUȚII] Biserica este zidită în formă de navă, dreptunghi prelungit spre est cu o absidă, turlă deschisă pe naos, iar cea din pronaos închisă și este folosită drept clopotniță. Construcția este din cărămidă veche și are o împărțire tradițională: tindă închisă, pronaos, naos și altar. Lungimea bisericii este de 23, 55 m, lățimea de 5, 12 m.

[EPITROPI] În perioada interbelică, epitropul Mihail Ionescu cere primăriei pomi și un grădinar pentru parcul bisericii. Primarul Grigore Triandafil acorda mai mult de 1000 de lei în acest scop. Tot atunci frații Josef, Gustav și Ștefan Gobl, cunoscuți tipografi din capitală, au răspuns cu bunăvoință apelului făcut pentru instalarea conductelor și construirea unei cișmele în fața bisericii. De asemeni, Adolf Salomon, un evreu din cartier, a oferit bani, unelte și o canapea lângă fântână.

Primul locaș de cult la Ceauș Radu a fost un paraclis din lemn. Prima bisericuță, din lemn, arată o mentalitate orientală și grecească în același timp. [PRIMA PISANIE] Ea reflectă o atmosferă monahală după cum reiese din numărul mare de călugări menționați în pomelnicul de piatră săpat in absida centrală a altarului. Tradiția locală dă ca dată de renovare anul 1781, fără să se știe însă de cine anume.  Poate că atunci i s-a atribuit cel de-al doilea hram, Adormirea Maicii Domnului, după cel al Sfântului Nicolae. Pe 23 martie 1781 un incendiu distruge 12 biserici din București, iar biserica Ceauș Radu este ruinată, cu actele și obiectele de podoabă degradate, iar mahalaua aproape pustie. Pentru refacerea s-a primit suma de 8000 de lei de la Mitropolia Ungrovlahiei. O reparație radicală a avut loc în anul 1880 la stăruința preotului Grigorie Mirodot și a epitropului Ioan Ionescu. „Mirodot” nu este numele preotului, ci era în aceea vreme un rang preoțesc. Preotul a donat o casă și o grădină care acum se află în incinta bisericii, iar testamentul său e plin de afectivitate. Fiul și soția i-au murit devreme, iar cu banii rămași a înfrumusețat biserica.

[PREOȚI SLUJITORI] Alți preoți care au slujit la această biserică sunt: Gheorghe, Ioan Lupașcu, Ispas, Radu, Alexandru, Ștefan, Stelian, Grigore Popescu, Gănceanu Ștefan și pr. prof. Gheorghe I. Drăgulin a slujit aici 14 ani.

[PICTOR] Pictura completă care este acum în biserică se datorează lui Nicu Serafim. Acesta s-a născut la 20 august 1847 ca fiu al lui „Vasile zugravul” (o vreme epitrop al bisericii) și al Ștefaniei, veniți în țară din orașul Varna. Cu studii de specialitate în București și Paris, pictorul Nicu Serafim a fost profesor de franceză și desen în Pitești.

[REPARAȚII] În urma cutremurului din 10 noiembrie 1940 a fost necesară întărirea zidurilor și bolților, precum și renovarea picturii. În 1962 biserica a fost consolidată în interior printr-o arcadă de beton¸iar in exterior prin alte câteva suporturi¸ iar în 1975 s-a realizat instalația încălzirii centrale.  Pe 24 iulie 1916 soldații germani au luat cele 3 clopote al bisericii împreună cu 5 sfeșnice și un policandru[7].

În jurul vechii biserici a existat un cimitir, dar „pentru înlesnirea serviciului divin cu ocazia ocolirii înmormântării Domnului”[8] el a fost desființat. Din procesul verbal din data de 7 iulie 1891 reiese că din vânzarea la licitație publică a celor 150 de cruci de piatră (dintre care 4 de marmură) și a 4 grilaje au rezultat 300 de lei. Cu acești bani s-au făcut noi reparații. Pe 26 ianuarie 1892 s-a făcut un parastas general al celor deshumați de către un sobor impresionat de 4 preoți, diaconi în frunte cu episcopul Ghenadie Petrescu al Argeșului. În primul mormânt aflat până azi în pridvorul bisericii se odihnește evlaviosul enoriaș Teoharie Athanasiu Lumînărarul. Teoharie a adormit pe 12 aprilie 1854, fiind înmormântat în curtea bisericii, dar pentru osârdia arătată la împodobirea casei Domnului, recunoscută unanim și la zeci de ani de la fericitul său sfârșit, epitropia i-a propus reînhumarea lui în pridvorul bisericii[9].

 PROFILUL ACTUAL  AL   În prezent parohia Ceauș Radu desfășoară activități filantropice la orfelinate precum și cu  diferiți copii săraci din împrejurimi. În contextul proiectului „Hristos împărtășit copiilor”, parohia susține programa orei de religie la grădinița Sfinții Împărați și școala specială a copiilor cu dizabilități. În fiecare joi seara au loc cateheze cu tinerii, iar vineri seara cateheze cu copiii.

DATE DE  CONTACT  PAROHIE [HRAM].  Adormirea Maicii Domnului și Sfântul Ierarh Nicoale. [ADRESA]  Strada Ceauș Radu, nr. 8, sector 3, București. [SITE]bisericaceausradu.ro

 

BIBLIOGRAFIE:

Glasul Bisericii”, iulie-septembrie 1977; Documente Arhivele Naționale; Arhiva Parohiei Ceauș Radu; Calendarul Episcopiei Bucureștilor; Dionisie Fotino, „Istoria generală a Daciei”, vol. 1, București; Aspecte demografice și sociale din București la 1752, „Arhivele Naționale”.

[1] Ion Ionașcu, Aspecte demografice și sociale din București la 1752, în „Revista Arhivelor”, II, 1959, nr. 2, p. 127 și anexe.

[2] Dionisie Fotino, Istoria generală a Daciei, vol. 1, București, p. 165

[3] Arhiva Parohiei Ceauș Radu, Dos epitr. Nr 21/1893-1894, p. 27.

[4] Calendarul Arhiepiscopiei Bucureștilor, 1940, p. 117.

[5] Arhiva Bisericii Ceauș Radu, Ds. scoaterii crucilor și a grilajelor, 1891-1892, p. 90.

[6] Înmormântarea pr. I. Călărășanu, în “Biserica Ortodoxă Română”, XII, nr. 1, p. 92

[7] Arhiva Parohiei Ceauș Radu, Ds. coresp. pe 1916-1917, p. 67-68

[8] Ibidem, p. 40

[9] Pr. Gheorghe I. Drâgulin, Studiu istorico-bisericesc despre parohia Ceauș Radu din București, în „Glasul Bisericii”, iulie-septembrie 1977, p. 750

Leave a Reply