Parohia Sfântul Gheorghe Nou

În  Bucureşti, Capitala României, se află un monument numit „Kilometrul Zero”, reper topografic şi cartografic, de la care sunt măsurate toate distanţele, până la cele mai îndepărtate localităţi ale ţării. Lângă acest punct se înalţă, la intersecţia magistralei Nord-Sud a oraşului cu străzile Lipscani, Băniei (fostă Sfântul Gheorghe) și Cavafii Vechi, străvechea biserică având hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Sfântul locaș este amplasat într-o frumoasă grădină care, prin vegetația bogată şi aleile ei pietruite, reprezintă o adevărată oază în inima agitată a oraşului. În faţa sa, doi platani seculari străjuiesc statuia Voievodului Constantin Brâncoveanu, opera sculptorului Oscar Han, realizată în anul 1938[1].

Despre Biserica Sfântul Gheorghe-Nou au vorbit şi au scris de-a lungul secolelor mai întâi călătorii străini[2], apoi cronicarii, care au consemnat în opera lor unele aspecte privind existenţa acestui sfânt locaş. Mărturiile cele mai vechi scrise despre o biserică din București cu hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe – numită a lui Dobruș Banul, anterioară bisericii de astăzi – datează din anii 1575-1576[3] şi din 1592, Ianuarie 26.

  1. ISTORICUL BISERICII PAROHIALE [ISTORIA ZIDIRII EI]

Pe măsură ce populația Bucureștiului a crescut numeric, locașul devenind neîncăpător, deteriorându-se și fiind depăşit în înălțime de clădirile înconjurătoare, a fost refăcut de către Domnitorul Constantin Brâncoveanu, la rugămintea patriarhului Dositei Nottara al Ierusalimului[4].În anul 1705, voievodul a demolat biserica veche, pregătind locul pentru viitorul edificiu. [ARHITECTURĂ. PLAN, DIMENSIUNI, MATERIALE DE CONSTRUCȚII]Planul noului locaș era triconc,          având câte      o          turlă     pe        naos     și pronaos, precum și două turle pe pridvor, cu pronaos supralărgit și pridvor prevăzut cu coloane de piatră sculptate în torsadă. Reconstrucția        bisericii a fost realizată propriu-zis între anii 1705-1706, după care a fost pictată de către o echipă condusă de Pârvu Mutu Zugravul.

La data finalizării construcției, așezământul Sfântul Gheorghe-Nou mai cuprindea, încă din 1699, în afară de hanul și anexele sale negustorești și gospodărești, şi un turn-clopotniță la intrare, dotat cu un clopot turnat astfel, încât să răsune: „Bran-co-van”[5].

Sfințirea Bisericii Sfântul Gheorghe-Nou din București a constituit un moment strălucit și de referință în istoria acestui sfânt locaș, solemnitatea ceremoniilor, cât şi prezența înalților ierarhi români și străini, atrăgând atenția istoricilor[6] din acea vreme.

Primele mărturii despre biserica rezidită de către Constantin Vodă Brâncoveanu[7] și târnosită în anul 1707 aparțin însuși ctitorului ei, cât și unor contemporani ai acestuia. Astfel, domnitorul spunea, la data de 1 iulie 1707, că Biserica Sfântul Gheorghe: „[…] este cea mai încăpătoare, mai înaltă și mai frumoasă dintre toate bisericile câte se află în țară […]”. La fel de elogios şi admirativ s-a exprimat şi Anton Maria Del Chiaro Fiorentino, secretarul italian al voievodului Constantin Brâncoveanu. El spunea că biserica este „una belissima chiesa in onor di quel santo Martire” („o foarte frumoasă biserică, în cinstea acelui sfânt martir”).

De-a lungul timpului, Biserica Sfântul Gheorghe-Nou a fost afectată de o serie de dezastre naturale și antropice, precum incendiul din 1718 sau cutremurele din 31 mai 1738, 26 martie 1790 și 14 octombrie 1802. În urma cutremurului din 1802, turlele sfântului locaș au căzut, păstrându-se numai postamentul de la turla cea mare, imagine surprinsă și în desenele și gravurile realizate de către Bouquet și Raffet. În aceeași împrejurare au căzut și bolțile bisericii, iar hanul care împrejmuia sfântul locaș a fost distrus, fiind căzut în ruină[8]. Aceasta fost
cea mai mare deteriorare a așezământului după
anul 1707[9].

Cu toate că lucrările de reparaţie a așezământului nu au întârziat, se poate spune că acest cutremur, din 1802, a fost începutul schimbării înfățișării ansamblului bisericesc al lui Constantin Vodă Brâncoveanu de la Sfântul Gheorghe-Nou. Continuarea procesului de degradare arhitectonică a fost cauzată și de cutremurul din 15 iunie 1803, care, deși a fost mai slab ca intensitate decât cel din 1802, „a finalizat” distrugerea clădirilor nereparate încă după cutremurul din 1802[10].

Reparațiile efectuate ulterior la biserică au fost compromise de cutremurele din 13 noiembrie 1829 și 11 ianuarie 1838. Din cauza acestui din urmă seism, trei din zidurile hanului Sfântul Gheorghe-Nou s-au prăbușit, iar bisericii, ca și în trecut, i-a fost avariată turla.

Cu toate acestea, Biserica Sfântul Gheorghe-Nou continua să fie un reper monumental în arhitectura bisericească a orașului București din prima jumătate a secolului al XIX-lea. Accesul la acest sfânt locaș se făcea printr-o poartă cu două canaturi din lemn, căptușite cu tablă de fier, cu acoperiș învelit cu olane, având funcție de clopotniță şi fiind înzestrată cu trei clopote[11]. Aspectul exterior al bisericii, așa cum este descris într-o catagrafie din octombrie 1845, continua să fie unul monumental. De la intrare, se pătrundea printr-un „slomn” (pridvor), ce avea patrusprezece coloane de piatră. Fațadele exterioare erau tencuite și „spoite în alb”. Era acoperită cu olane și deasupra ei străjuiau patru cruci de fier. Lumina pătrundea în interior prin treisprezece ferestre mari, cu flori de fier, din care opt mai mici, aflate mai sus și lucrate în piatră, iar patru în turlă.

În interior, Biserica Sfântul Gheorghe-Nou continua, și în 1845, să-și păstreze pictura realizată de către Pârvu Mutu. Spațialitatea interiorului bisericii impresiona încă de la intrare, prin bolțile și arcadele late, susținute de șase coloane de piatră. Tâmpla, sculptată în lemn de nuc, era poleită cu aur. Amvonul poleit era construit din lemn.

Însă, în primăvara anului 1847, un nou incendiu a pus capăt existenței multor hanuri, printre care și cel al „toptangiilor” (angrosiștilor), cum i se spunea celui din incinta Așezământului de la Sfântul Gheorghe-Nou. În urma acestui context nefericit a avut de suferit și Biserica Sfântul Gheorghe-Nou.

Debutul demersurilor pentru efectuarea restaurării bisericii a fost făcut în timpul domniei lui Barbu Știrbei în Țara Românească. Mai înainte, s-a organizat un concurs în cadrul căruia a fost preferat arhitectul francez de origine catalană Xavier Villacrosse, secondat de arhimandritul Ioan Văcărășteanul[12]. S-a constatat că au fost distruse de incendiu părțile superioare ale zidurilor, iar pictura lui Pârvu Mutu a fost în mare parte deteriorată, cu excepții minore. De asemenea, arse­seră și unele componente lemnoase din interiorul bisericii.

Lucrările de restaurare au fost începute în primăvara anului 1851, dar în anul 1852 arhitecții Johann (Ioan) Schlatter și Alexandru Orăscu, făcând o analiză a lucrărilor efectuate, au constatat abateri de la proiectul întocmit inițial, ceea ce au stârnit discuții, întârziind finalizarea lucră-­
rii. În cele din urmă, Biserica Sfântul Gheorghe-Nou a renăscut din propria cenușă, dar cu o înfățișare străină de cea pe care a dorit-o și a realizat-o ctitorul ei, Domnitorul Constantin Brân­coveanu. A fost nevoie, mai târziu, de noi și mari eforturi din partea Parohiei Sfântul Gheorghe-Nou și a Arhiepiscopiei Bucureștilor pentru a o readuce la forma consacrată de către ctitorul ei. Însă și sub noua înfățișare, dată de arhitectul Villacrosse, Biserica Sfântul Gheorghe-Nou a continuat să funcționeze ca nucleu important de spiritualitate creștină și ortodoxă, văzută așa nu numai de români, ci și de străini, fiind comentată și ilustrată foto în revista London News, ediția din 26 noiembrie 1853[13].

Incendiul de la mijlocul secolului al XIX-lea a determinat Parohia Sfântul Gheorghe-Nou să solicite, în anul 1915, protecția și sprijinul Comisiei Monumentelor Istorice, prin includerea bisericii în categoria monumentelor istorice. Această calitate i-a fost acordată prin Decretul Regal nr. 1719 din 2 iulie 1915, care trecea în categoria monumentelor istorice toate edificiile mai vechi de anul 1834[14].

Un nou moment de încercare pentru biserică l-a reprezentat cutremurul din 10 noiembrie 1940. În urma unor cercetări detaliate, întreprinse de arheologii Dinu V. Rosetti și Panait I. Panait în cadrul Șantierului arheologic București al Academiei Române, s-a ajuns la concluzia privind necesitatea unei restaurări radicale a sfântului locaș, prilej de a fi reconstituită forma ei inițială, brâncovenească. Acest deziderat a putut fi atins însă abia după ultimul cataclism major din secolul trecut, cutremurul din 4 martie 1977, fiind rezultatul unor discuții îndelungate cu restauratorii de monumente istorice, printre care: Arhitect Henrietta Delavrancea-Gibory, Arhitect        Ștefan  Balș, Prof. Dr. Vasile Drăguț, Arhitect Nicolae Stoian, Arhitect Dr. Cristian Moisescu, Marcu Anghel etc. Lucrările de restaurare s-au desfăşurat între anii 1972-1987.

[PICTURA] De asemenea, în luna octombrie 2008, cu binecuvântarea și purtarea de grijă a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a fost deschis șantierul de pictură monumentală, cu echipa condusă de pictorului Ioan Moldoveanu, în același timp au fost executate și alte lucrări foarte importante pentru conservarea, restaurarea și punerea în valoare a sfântului locaș, sub coordonarea preotului paroh Emil Nedelea Cărămizaru. Pentru păstrarea moaștelor Sfinților Martiri Brâncoveni a fost confecționată o raclă din argint masiv aurit, lucrată în filigran și împodobită cu pictură în email, adăpostită sub un maiestuos baldachin sculptat în lemn de tei în stil brâncovenesc și aurit în vechea tehnică bizantină bolus.

Încă un aspect notabil din istoria încărcată cu atât de multe evenimente a Bisericii Sfântul Gheorghe-Nou este și popasul ultim, din data de 17 iunie 1889, al marelui poet național, Mihai Eminescu, în această sfântă biserică, pentru prohodire.

[OBIECTE VECHI DE CULT, ODOARE] Principalul odor al Bisericii Sfântul Gheorghe-Nou este reprezentat de frumoasa și istorica tâmplă brâncovenească ce a împodobit biserica încă din anul sfinţirii ei (1707), relativ bine conservată, în ciuda încercărilor la care a fost supusă. Această capodoperă de artă brâncovenească este compartimentată în mai multe registre, cu arce și colonete bogat împodobite, cu elemente florale specifice artei brâncovenești și brâuri ajurate, ce despart registrele tâmplei. Pictura catapetesmei este în tempera pe suport de lemn, excepție făcând cele patru mari icoane din tâmplă, datate în 1856, care sunt pictate în ulei, pe un lemn de esență tare, probabil nuc.

Racla cu moaștele Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu reprezintă cel mai important reper duhovnicesc din acest sfânt locaș. De asemenea, biserica mai asăpostește și racla cu moaștele Sfântului Ierarh Nicolae, așezată sub baldachinul aflat în partea stângă a naosului. Inscripția de pe racla istorică, cu moaștele Sfântului Ierarh Nicolae din Biserica Sfântul Gheorghe-Nou este următoarea: „† Această mână a Sfântului Nicolae au ferecat-o cu aur Domnul Io Mihail Voevod și Doamna Stanca și fiul lor Io Necula Voevod, în anul 7108 (1600). Is(pravnic) Mitropolitul Eftimie”.

În biserică se află încă un odor deosebit: este vorba de un sfânt epitaf cu o broderie foarte frumoasă, lucrat în fir de aur (sec. XVIII-XIX), ce străjuiește, ca o aleasă podoabă duhovnicească, mormântul Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu.

O icoană la care credincioșii din întreaga ţară se închină cu o evlavie deosebită este icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului (sfârșitul sec. XVIII), așezată în naosul bisericii. Și icoana Sfintei Cuvioase Parascheva, datată din secolul al XVIII-lea, la care credincioșii de asemenea o cinstesc cu multă evlavie, și care are o valoare artistică și spirituală deosebită, completează zestrea odoarelor duhovnicești din Biserica Sfântul Gheorghe-Nou.

Curtea bisericii adăposteşte unul dintre reperele emblematice ale Capitalei: Monumentul Kilometrul Zero. Realizat în perioada interbelică, în urma constatării, de către topografi, a faptului că Biserica Sfântul Gheorghe-Nou se află în centrul geometric al Bucureștiului, ansamblul monumental este opera arhitectului Horia Creangă. În centrul acestui ansamblu a fost amplasată o sferă îmbrăcată în mozaic, pe care se afla statuia ecvestră a Sfântului Gheorghe omorând balaurul, lucrare efectuată de către sculptorul Constantin Baraschi. Termenul efectuării acestei lucrări a fost 9 mai 1937, dar el a fost amânat din cauza unor considerente de ordin religios, statuia ecvestră a Sfântului Gheorghe fiind văzută ca neadecvată într-un spațiu ortodox. După terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, întregul ansamblu a fost interzis de către autoritățile comuniste, pentru că monumentul conținea stemele și localitățile reprezentative ale Basarabiei și ale Bucovinei de Nord, ce fuseseră desprinse din trupul României. Până și globul central al monumentului a fost demontat, iar după anul 1950 întregul monument a fost acoperit cu pământ. De atunci și până în anul 1989, această operă de artă a fost ascunsă sub o brazdă de pământ, ca o navă scufundată sub valurile mării.Ideea readucerii la lumină a acestui monument, considerat încă de ordin militar, a fost reformulată după Revoluția din anul 1989, când, sub egida Muzeului de Istorie al Munici­piului București, arhitectul Alexandra Chiliman-Juvara a restaurat bazinul și sfera metalică cu zodiac. În cele din urmă, ansamblul denumit de data aceasta „Kilometrul Zero al României”, a fost inaugurat la data de 9 iunie 1998[15].

Bineînțeles că reperul cel mai important al Bisericii Sfântul Gheorghe-Nou este reprezentat de mormântul Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, ucis împreună cu fiii săi Constantin, Ștefan, Radu, Matei și sfetnicul Ianache la Constantinopol, în data de 15 august 1714.

Momentul supliciului domnitorului este descris într-o scrisoare emoţionantă, datată 31 august 1714: „Duminică, 15 august, de dimineaţă, s-a tăiat capul bătrânului principe al Valahiei, tuturor fiilor lui şi al unui boier care îi era vistier. Iată cum s-a făcut: încă de dimineaţă Sultanul Ahmed se puse într-un caiac împărătesc şi veni la Serai, pe canalul Mării Negre, în faţa căreia era o piaţă unde i-a adus pe Brâncoveanu Voievod, pe cei patru băieţi ai lui şi pe vistierul Văcărescu. I-au pus în genunchi unul lângă altul, la o oarecare depărtare. Un gâde le-a scos căciulile din cap şi sultanul i-a mustrat, făcându-i haini. Apoi li se deteră voie a face o scurtă rugăciune. Înainte de a se ridica securea deasupra capului, au fost întrebaţi de voiesc să se facă turci (mahomedani)şi atunci vor fi iertaţi. Glasul cel înăbuşit de credinţă al Brâncoveanului răsună şi zice înspăimântat de această însultă: «Fiii mei! Iată toate avuţiile şi tot ce am avut am pierdut; să nu ne pierdem însă sufletele! Staţi tari şi bărbăteşti, dragii mei, şi nu băgaţi în seamă moartea. Priviţi la Hristos, Mântuitorul nostru, câte a răbdat pentru noi şi cu ce moarte de ocară a murit! Credeţi tare întru aceasta şi nu vă mişcaţi, nici vă clătinaţi în credinţa cea pravoslavnică!». La aceste cuvinte, Ahmed se făcu ca un leu turbat şi porunci să li se taie capetele. Gâdele înfiorător ridică securea şi capul marelui vistiernic Văcărescu se rostogoli pe pământ. Apoi începu cu uciderea copiilor, de la cel mai mare. Când gâdele ridică securea la capul celui mai tânăr dintre copii, Mateiaş, numai de 12 ani, acesta se îngrozi de spaimă. Sărmanul copilaş, văzând atâta sânge de la fraţii săi şi de la Văcărescu, se rugă de sultan să-l ierte, făgăduindu-i că se va face turc (mahomedan). Însă părintele său, Domnul Brâncoveanu, al cărui cap a căzut la urmă, înfruntă pe fiul său şi zise: «Mai bine să mori în legea creştinească decât să te faci păgân, lepădându-te
de Iisus Hristos pentru a trăi câţiva ani mai mult pe pământ». Copilaşul ascultă, ridică capul şi cu glas îngeresc zise gâdelui: «Vreau să mor creştin! Loveşte!». În urmă, ucise şi pe Brâncoveanu. O, Doamne, Doamne, pana-mi tremură când scriu execuţia ce am văzut şi mă întreb: putut-a fi de faţă cineva şi să nu fi plâns, văzând capul nevinovatului Mateiaş, tânăr, tinerel, rostogolit pe jos, lângă capul părintelui său, părând a-l îmbrăţişa!”[16].

Trupurile mucenicilor au fost aruncate în apele Bosforului, iar capetele lor au fost purtate triumfal în suliţe pe străzile Constantinopolului, du­pă care au fost expuse la poarta Seraiului şi apoi aruncate şi ele în mare. Câţiva creştini evlavioşi, se pare că în înţelegere cu Patriarhia de Constantinopol, au cules din valurile mării rămăşiţele pământeşti ale Brâncovenilor şi, în taină, le-au îngropat în biserica Mănăstirii Panaghia Kamariotissa de pe Insula Halki, potrivit mărturiei lui Anton Maria del Chiaro Fiorentino, secretarul personal al Voievodului Martir Constantin Brâncoveanu. De aici, moaştele au fost strămutate în anul 1720 de către soția voievodului, Doamna Maria Brâncoveanu, și depuse spre odihna veșnică în Biserica Sfântul Gheorghe-Nou. Tot ea a așezat deasupra mormântului, aflat în partea dreaptă a naosului bisericii, o lespede de marmură albă (185×95 cm), împodobită cu elemente decorative în stil brâncovenesc. În partea dinspre cap a lespezii este săpată stema Țării Românești, în mijlocul căreia se află înfățișat corbul stavrofor. Pe lespede nu există niciun înscris, tocmai pentru a păstra discreția impusă de conjunctura istorică și politică a acelor vremuri. Lângă cripta Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu se află mormântul Voievodului Ioan Mavrocordat, Domnitorul Țării Românești (1716-1719)[17].

Totuși, pentru a însemna locul de odihnă al sfântului ei soț, Doamna Maria Brâncoveanu a pus deasupra mormântului voievodal o candelă lucrată în argint filigranat, deosebit de frumoasă, iar pe marginea de sus a bulbului din mijloc a lăsat o inscripție cu litere chirilice, însemnând de fapt pisania pe care nu a putut să o scrie pe piatra mormântului: „Această candelă, ce s-au dat la Sveti Gheorghie cel Nou, luminează unde odihnesc oasele fericitului Domn Io Costandin Brâncoveanu Basarab Voievod şi iaste făcută de Doamna mării sale Mariia, carea și Măriia sa nădăjduiaște în Domnul, iarăși aici să i să odihnească oasele. Iulie, în 12 zile, leat 7228 (1720)”.Locul de îngropăciune al Voievodului a fost cunoscut la început în familie, iar cu timpul acest adevăr s-a înrădăcinat și în conștiința credincioșilor din întreaga obște a Bucureștilor, mai ales după redescoperirea acestei candele de către istoricul Virgiliu Drăghiceanu, în anul 1914, când se comemorau 200 de ani de la moartea mucenicească a domnitorului.

Ulterior, Comisia Monumentelor Istorice a luat hotărârea efectuării unor săpături arheologice, sub lespedea de marmură a mormântului ctitoricesc din Biserica Sfântul Gheorghe-Nou, pentru a identifica osemintele din această criptă. Acestea au fost coordonate de către Secretarul Comisiei Monumentelor Istorice, Virgiliu N. Drăghiceanu, începând de vineri,
9 decembrie 1932, şi încheindu-se tot într-o zi de vineri, 16 decembrie 1932. Concluziile medicilor legişti, formulate în urma efectuării unei expertize osteologice, au fost trecute într-un Raport medico-legal, însușit și de către Patriarhia Română. De asemenea, Comisia Monumentelor Istorice din România, în ședința din data de 20 decembrie 1932, cu participarea Patriarhului, Miron Cristea, a aprobat concluziile Raportului prezentat și a dat publicității un comunicat, în care a adeverit autenticitatea mormântului Domnitorului Martir Constantin Brâncoveanu din Biserica Sfântul Gheorghe-Nou, precum și autenticitatea osemintelor sale mucenicești. Pe temeiul celor constatate de către specialişti, a urmat hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din data de 17 februarie 1933[18], privind reînhumarea osemintelor muceniceşti[19], stabilită în ziua de 21 mai 1933. Acest termen s-a amânat un an, respectiv pentru data de 21 mai 1934, întrucât atunci se împlineau 220 de ani de la decapitarea Sfinților Martiri Brâncoveni[20].

Tot în perioada interbelică, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, prezidat de către Patriarhul Miron Cristea, consemna,în data de 30 noiembrie 1934, evlavia românilor pentru Voievodul Martir Constantin Brâncoveanu, lansând, încă de atunci, ideea canonizării acestuia. Dumnezeu a rânduit ca acest act de canonizare al Sfinților Martiri Brâncoveni să se împlinească, cu voia Sa, prin Hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din data de 20 iunie 1992.

Recent, moaștele Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu au fost deshumate, potrivit hotărârii Sfântului Sinod și a Înaltei binecuvântări a Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în baza avizului Ministerului Culturii, pentru a fi mutate în racla unde se află în prezent. Pentru acest moment cu  încărcătură duhovnicească, istorică și emoțională deosebită, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a desemnat o comisie, formată din teologi, arheo­logi, istorici, antropologi, un arhitect specialist în monumente istorice, precum și doi specialiști în restaurare-piatră. Intervenția arheologică la mormântul Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu s-a desfășurat în perioada 12-15 mai 2014.

Cercetările arheologice și antropologice din Biserica Sfântul Gheorghe-Nou au făcut obiectul unui comunicat de presă, intens mediatizat: „În perioada 12-15 mai 2014, la solicitarea Patriarhiei Române, Muzeul Municipiului Bucuresti, prin responsabilul de șantier, arheolog expert dr. Gheorghe Mănucu-Adameșteanu, arheologul specialist dr. Raluca-Iuliana Popescu și expertul în arheometrie Ingrid Poll, au realizat cercetarea arheologică a zonei mormântului domnitorului Constantin Brâncoveanu din Biserica Sfântul Gheorghe-Nou. Au fost descoperite trei sicrie, depuse în cripte amenajate pe latura de sud a naosului locașului de cult. Într-unul dintre aceste sicrie au fost identificate sfintele moaște ale domnitorului Constantin Brâncoveanu (1688-1714), depuse în cripta de nord a mormântului, încă din anul 1720, de către Maria Brâncoveanu. În cripta alăturată au fost descoperite osemintele domnitorului Ioan Vodă Mavrocordat
(1716-1719), identificate pe baza unor inițiale metalice
(I. M.), însoțite de o coroană, montate pe sicriu. La deschiderea sicriului domnitorului Ioan Mavrocordat, printre oseminte se afla depus un recipient din sticlă sigilat, ce conținea un document olograf, semnat de către principele Constantin Edgar Mavrocordat, în data de
22 mai 1934, prin care declara că în acel sicriu se află osemintele strămoșului său, Domnitorul Ioan Mavrocordat. În sicriul lui Constantin Vodă Brâncoveanu s-au găsit  craniul și oseminte depuse în formă de cruce. Alături de aceste sicrie, în cripte se aflau mai multe oseminte depuse succesiv,în decursul secolelor XVIII-XIX. Echipa de cercetare a fost completată prin prezența a doi cercetători de la Institutul de Antropologie „Francisc Rainer”, din cadrul Academiei Române, respectiv dr. Andrei Soficaru și dr. Mihai Constantinescu, care au avut onoarea să continue cercetarea începută în anul 1932 de către profesorul Francisc J. Rainer. Astfel, domniile lor au putut vedea rămășițele pământești ale domnitorului Constantin Brâncoveanu și au observat următoarele: «Craniul aparține unei persoane de sex masculin, cu vârsta de cca. 60 de ani. Acesta prezintă urmele unei perforații de formă circulară pe osul parietal stâng, produsă cu un obiect ascuțit. De asemenea, am putut observa pe partea posterioară a ramilor mandibulari urme ale unor leziuni produse cu obiecte tăioase. Aceste observații sunt în concordanță cu datele istorice cunoscute despre uciderea Domnitorului Constantin Brâncoveanu și cu observațiile realizate cu ocazia analizei antropologice efectuate în anul 1932». Moaștele Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu au fost așezate ulterior, după o rânduială specială, într-o raclă confecționată din argint aurit la atelierele Patriarhiei Române. Această raclă a fost realizată cu Înalta binecuvântare a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și cu osteneala Preasfințitului Varsanufie Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor (ulterior ales de către Sfântul Sinod al B.O.R. Arhiepiscop al Râmnicului)”.

După așezarea cinstitelor moaște în noul lor loc, în dimineața zilei de 21 mai 2014, în ziua de prăznuire a Sfinților Împărați Constantin și Elena, după săvârșirea Sfintei Liturghii la Catedrala Patriarhală, începând cu ora 15.00, a avut loc o procesiune solemnă cu acestea, având următorul traseu: Catedrala Patriarhală, Biserica Domnița Bălașa, Piața Universității și Biserica Sfântul Gheorghe-Nou, unde au fost depuse.

Cu această ocazie, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit un cuvânt de binecuvântare, în care a arătat că această procesiune a fost similară celei din 1934: „cu deosebirea că acum nu am săvârșit un parastas pentru Domnitor, ci, fiind trecut în rândul sfinților, l-am cinstit prin sfintele sale moaște așezate într-o raclă frumoasă, ca pe un sfânt rugător în ceruri, împreună cu ceilalți Sfinți Brâncoveni”.

Cu aceeași ocazie, Preafericirea Sa a anunțat marea sărbătoare de pomenire a Sfinților Brâncoveni din data de 16 august 2014, când Biserica Sfântul Gheorghe-Nou va fi resfințită, și a adăugat: „Vom avea o sărbătoare interortodoxă, deoarece au fost invitați și reprezentanți ai Patriarhiilor de Constantinopol, Alexandria, Antiohia și Ierusalim, pe care Sfântul Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu le-a ajutat în multe feluri și în multe rânduri”. Patriarhul României a mai arătat că: „acest pelerinaj, care a adunat multă lume, este o formă complementară de cinstire a Sfinților Brâncoveni, dar și o întărire a comuniunii noastre în rugăciune și demnitate, pentru că de la Sfinții Martiri Brâncoveni învățăm nu numai credința, evlavia, ci și demnitatea de a rămâne creștini mărturisitori până la moarte, potrivit cuvintelor Sfintei  Scripturi: «fii credincios până la moarte și îți voi da cununa vieții!» (Apocalipsa 2,10)”. [ȘIRUL PREOȚILOR] Malahia ieromonahul, Antim Arhimandritul (1750), Ioasaf egumenul (1774), Mitrofan Egumenul (1794), Nichifor (1795), Gavriil Arhimandritul (1805), Anastase Preotul (1810), Dorothei Arhimandritul (1816), Gavriil Arhimandritul (1820-1822), Protasie Protosinghelul (1823), Iov Franțisc, Thadeus Theodor, Popa Dumitru, Popa Theodosie, Filimon Egumenul (1846), Dorotheiu Arhimandritul (1848), Iov egumenul (1853), Preotul Iancu Petrescu (1898), Preot Nicolae Pietreanu (1880), Preot Radu Rădulescu (1887),Preot Dumitru K. Hortofilescu (1892), Preot Theodor Sachelarie (1893), Preot Dumitru Iliescu (1893), Preot Ion Constantinescu (1894), Preot Constantin Florescu (1894), Preot Gheorghe Stoicescu (1894), Preot Ion Petrescu (1894), Preot Constantin Stănescu (1895), Preot Theodor Vasilescu (1896), Preot Dumitru Zamfirescu (1900-1904), Preot Dumitru Popescu Roșiori (1902), Diacon Prof. Anton Uncu (1935-1939), Preot Constantin Popescu (1949), Preot Radu Popescu (1949), Preot Traian Ghica (+1987), Preot Constantin Didicescu (+1994), Diacon Constantin Buda, Diacon Vasile Axinia (1970), Preot Paul Munteanu, preot Gheorghe Bogdan (1987-2008), Preot Emil Nedelea Cărămizaru (2008 – prezent), Preot Vladimir Lapte (2013 – prezent), Diacon Dinu Alexandru Ciprian ( 2004 – prezent).

  1. CIMITIRUL

Biserica Sfântul Gheorghe Nou nu deține cimitir.

  1. ACTIVITĂȚI CULTURALE ȘI FILANTROPICE ÎN TRECUT

În ansamblul bogatului program de activitate  al slujitorilor parohiei bisericii Sfântul Gheorghe Nou, o preocupare importantă sunt activitățile liturgice și misionare, cerințe primordiale pentru sănătatea sufletească a credincioșilor, prin Cuvântului Domnului nostru Iisus Hristos.

​            Aceaste activitați  nu exclud, ci implică organic și activitatea culturală a slujitorilor parohiei, care transformă slujirea și activitățile ei adiacente în îndeplinirea misiuniunilor duhovnicești. Părintele paroh Emil Nedelea Cărămizaru a folosit o largă paletă de domenii spiritual-culturale pentru îmbogățirea conținutului activității misionare al parohiei, cum ar fi: reflectarea în presă și în emisiunile de radio și televiziune a celor mai importante evenimente din viața Bisericii Sfântul Gheorghe Nou, pentru popularizarea acestui așezământ, rolul său în viața spirituală și cuturală a Bisericii și a țării, program de asistență socială pentru ajutorarea celor nevoiași și bolnavi, precum și evenimentele religioase importante din viața parohiei. În acest fel, un rol important în oglindirea acestor activități spirituale, istorice și culturale a Bisericii Sfântul Gheorghe Nou îl are Centrul de presă Basilica al Patriarhiei Române.

​            Prezența preotului paroh în cadrul emisiunilor Radio Trinitas , TV Trinitas sau în paginile ziarului Lumina au scos în evidență istoria multiseculară a sfântului lăcaș și a mormântului ctitoricesc al Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu.

​            Într-adevăr, Biserica Sfântul Gheorghe Nou a fost constant mediatizată în întreaga mass-media națională și internațională, arătând rolul deosebit pe care l-a avut acest sfânt lăcaș brâncovenesc în viața duhovnicească , de formare morală și culturală a credincioșilor.

​            Un exemplu, din multe altele, îl constituie și emisiunea „Despre personalitatea Sfântului Martir Constantin Vodă Brâncoveanu”, care a făcut obiectul și unei emisiuni intens mediatizată la Trinitas TV, la care a participat Istoricul și Academicianul Dan Berindei împreună cu părintele paroh Emil Nedelea Cărămizaru.

​            O bogată activitate culturală a fost depusă de reprezentanții parohiei în Anul comemorativ al Sfinților Martiri Brâncoveni, prilej strălucit de exprimare a vocației istorice, spirituale și culturale, pe care o are biserica brâncovenească de la Kilometrul Zero al României. Cu această ocazie, parohul bisericii, Părintele Emil Nedelea Cărămizaru a lansat două lucrări de referință dedicate Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu și ctitoriei sale, biserica Sfântul Gheorghe Nou: „Mormântul Sfântului Constantin Brâncoveanu” și „Monografia Bisericii Sfântul Gheorghe Nou”. Aceaste lucrări au arătat că biserica Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu este un adevărat sanctuar al spiritualității noastre creștin-ortodoxe..

​            În același spirit părintele paroh a publicat în ziarul Lumina în perioada aprilie –mai 2014, un serial săptămânal, în care a reflectat autenticitatea mormântului voievodal brâncovenesc și a moaștelor Sfântului Constantin Brâncoveanu, precum și necesitatea deschiderii mormântului voievodal la împlinirea a 300 de ani de la martirizarea Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu.

​            Pelerinajul local, din Capitală, a fost transformat într-unul pelerinaj național cu 12 popasuri la ctitoriile brâncovenești din cele trei provincii românești.

​            O altă dimensiune a Parohiei Sfântul Gheorghe Nou o constituie participarea reprezentanților ei la numeroase conferințe de presă și simpozioane organizate de diferite instituții științifice și de cultură pe tema culturii și a artei brâncovenești. Dintre ele amintim conferința de presă  din 17 mai 2014, de la Palatul Șuțu din Capitală. În cadrul conferinței s-au prezentat rezultatele cercetărilor  arheologice și antropologice de la Biserica Sfântul Gheorghe Nou. Mai. În ziua de 28 octombrie 2014 a avut loc în biserica Sfântul Gheorghe Nou o conferință dedicată Sfântului Martir Voievod Constantin Brâncoveanu, la care au participat membri marcanți ai Academiei Române, profesori și cercetători în mai multe domenii de activitate.

​            În aceeași sferă de preocupări culturale se înscriu și concertele susținute în biserica parohială dar și în afara ei de Corul academic „Divina Armonie”.

​            Acestor manifestări culturale se adaugă și organizarea în biserică a unor întâlniri cu tinerii, pe diferite teme spirituale și culturale . Adăugăm și participarea părintelui paroh, împreună cu preoții coslujitori la diferite expoziții istorice și de artă bisericească, ori la vizionarea filmului documentar „Maria Brâncoveanu”, sub egida conducerii Muzeului Țăranului Român.

​            În concluzie, prin activitatea misionară a Bisericii Sfântul Gheorghe Nou, aceasta a devenit și un centru important de atracție culturală pentru tot mai mulți credincioși din țară și străinătate, care găsesc în ctitorul acestei biserici un reazem spiritual și de identitate creștin-ortodoxă și românească.

  1. PROFILUL ACTUAL AL PAROHIEI

Alături de celelalte activități care țin de latura pastoral- misionară și administrativ-gospodărească a Parohiei Sfântul Gheorghe Nou, un capitol foarte important este activitea social-filantropică. În acest sens, administrația parohială, a întreprins demersurile necesare în vederea identificării problemelor sociale deosebite cu care se confruntă unele familii din cuprinsul parohiei, sau din rândul credincioșilor care frecventează această biserică din inima Capitalei.

Din totdeauna, Biserica Sfântul Gheorghe Nou a fost un izvor de  milă creștină, în care iubirea de aproapele este o componentă a învățăturii primite de la Domnul nostru Iisus Hristos. Sentimentul caritabil, de compasiune față de cei ajunși în sărăcie și suferință fizică  sau morală, ne este inspirat astăzi și de îndemnurile repetate pentru ajutorarea celor sărmani și bolnavi, din pastoralele Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. În preocupările Preafericirii Sale, străbate grija și milostenia pe care Biserica Ortodoxă Română a manifestat-o din totdeauna față de bolnavi și față de cei aflați la vreme de necaz.

Au devenit de notorietate apelurile credincioșilor care găsesc sprijin la Parohia Sfântul Gheorghe Nou, atunci când disperarea îi aduce în situația de a recurge la mila publică. Spectrul suferinței pe care o invocă aceștia este foarte larg. Unii caută mângâierea sufletească pentru situațiile triste trăite în familie și în societate. Alții solicită ajutor bănesc pentru hrană sau pentru medicamente. De fiecare dată ei găsesc înțelegere și li se oferă după posibilități.

Există, însă, și alte categorii de credincioși nevoiași sau bolnavi, ajunși în neputința de a veni la biserică, din motive de infirmitate, sau pentru că sunt internați în spitale. Pentru aceștia, preotul paroh împreună cu doamnele din Comitetul de femei al Parohiei,  se deplasează la patul de suferință al celor bolnavi. În prezent, Parohia Sfântul Gheorghe Nou asigură cu regularitate hrană și medicamente pentru șaptezeci și nouă de familii sărace din Capitală. Unii dintre nevoiași, care primesc sprijinul parohiei, sunt chiar și din alte localități ale țării.

Dintre numeroasele exemple care se pot da, amintim deplasarea  parohului bisericii, Părintele Emil Nedelea Cărămizaru, împreună cu Parintele co-slujitor Vladimir Lapte, precum și cu o parte din reprezentantele Comitetului de femei al Parohiei Sfântul Gheorghe Nou, la Spitalul Marie Curie, pentru a împărți daruri în ziua de prăznuire a Sfântului Ierarh Nicolae, copiilor bolnavi de cancer și internați la Secția de Oncologie. Cu această ocazie, preotii au adus și moaștele Sfântului Ierarh Nicolae pentru a-i binecuvânta și mângâia sufletește pe micuții suferinzi, iar părintele paroh le-a promis : „ Iată, a venit la voi Moș Nicolae pentru că ați fost cuminți și ascultători față de parinții voștri și  față de medicii care se  îngrijesc de voi. Moș Nicolae, a vorbit cu Moș Crăciun, iar acesta  i-a promis că și el o să vă aducă daruri…” La această veste, copiii s-au bucurat, iar suferința lor a fost și de data aceasta alinată.

Promisiunea făcută copiilor a fost împlinită în Ajunul Crăciunului din 2013, când pe lângă darurile primite, a avut loc și un recital de colinde, susținut de corul Divina Armonie al Bisericii Sfântul Gheorghe Nou. Lacrimile de bucurie și compasiune ale colindătorilor s-au înfrățit cu lacrimile de mulțumire și recunoștință ale copiilor aflați la vreme de grea încercare…

Sunt multe alte exemple care ar putea fi spuse în această evocare a activității social-filantropice a Parohiei Sfântul Gheorghe Nou, dar lăsăm ca acestea să fie puse înaintea Tronului de Slavă al Prea Milostivului Dumnezeu, Cel care rînduiește răsplata pentru credincioșii știuți și neștiuți, milostivi, iubitori și sprijinitori ai activității caritabile ai acestei parohii.

De la începuturi și până în prezent, biserica Sfântul Gheorghe Nou a fost și a rămas un reper spiritual pentru credincioșii care văd în acest sfânt locaș statura impozantă și plină de lumină duhovnicească a Sfântului Martir  Constantin Brâncoveanu.

  1. DATE DE CONTACT. [HRAM]: Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Sfinții Martiri Brâncoveni, Sfântul Ierarh Nicolae, Sfânta Cuvioasă Parascheva. [ADRESA]: Bulevardul I.C. Brătianu, nr. 27, Sector 3, București. Site: www.sfantulgheorghenou.ro

BIBLIOGRAFIE

IZVOARE

  1. Manuscrise existente la Academia Română
  1. Genealogia Casei Domnitoare a Basarabilor în Muntenia. Planșă lucrată de A. Șt. Krețulescu (A-2086).
  2. Copie după Catastihul averii lui Constantin Brâncoveanu, autentificată de Mitropolitul Grigorie al Ungrovlahiei, de trei episcopi și de Nicolae Dudescu, în anul 1777(nr.404).
  3. Memoriu în legătură cu descoperirea mormântului lui Brâncoveanu de la Biserica Sfântul Gheorghe Nou (A-1400).
  4. Dosar cu materiale manuscrise și tipărite privitoare la ridicarea unui monument al lui Constantin Brâncoveanu la Români, Vâlcea, 1914 (A-2240).
  5. Referiri la reînhumarea lui Constantin Voievod Brâncoveanu, în Arhiva Sfântului Sinod, București, Dosar nr. 332, fila 99.
  1. Izvoare privitoare la Istoria Românilor
  1. Boroianu, C., Istoria lui Del Chiaro, principal izvor extern pentru cunoașterea epocii lui Constantin Brâncoveanu. Studiu, Text italian; Traducere, Note și Comentarii. Teză de doctorat, București, 1971 (text dactilografiat depus la Biblioteca Națională București, cota V-10483).
  2. Idem, Nouvelles donnees sur Del Chiaro, în „Revue des etudes sud – est europeennes” an. X (1972), nr.1.
  3. Idem, Les sources de l’histoire de Del Chiaro, în loc.cit., an X (1972) nr.2.
  4. Bortoli, Antonio, Anton Maria del Chiaro Fiorentino, Istoria delle modern rivoluzione della Valachia, In Veneția, 1718 per … Nuova Edizione per cura N. Iorga, Bucarest, 1914, 256 p.
  5. Bauer, Friedrich – Willhelm (1731-1783), Memoires historiques et geographiques sur la Valachie un prospectus d^un atlas geographiques, Laipsic et Frankfort, 1778.
  6. Cernovodeanu, Paul, Societatea feudal românească văzută de călători străini (secolele XV-XVIII), București, 1973.
  7. Elian, Alexandru ș.a., Inscripțiile medieval ale României, I, Orașul București, 1395-1800, București, 1965.
  8. Hurmuzaki, Eudoxiu, Documente privitoare la Istoria României, București, 1878.
  9. Idem, Documente privitoare la Istoria românilor, vol. I-XIV, (1876-1917).
  10. Hurmuzaki, E. – Iorga, N., Documente privitoare la Istoria românilor, vol. XIV,1, Documente grecești 1320-1716, București, 1915.
  11. Iorga, Nicolae, Acte și documente cu privire la Istoria Românilor, vol.II (1902); vol. III (1897).
  12. Idem, Acte și fragmente cu privire la Istoria Românilor, adunate din depozitele de manuscrise ale Apusului, vol. I-III (vol. I: București, 1895)
  13. Idem, Studii și documente cu privire la Istoria Românilor, vol. V,1, București, 1903.
  14. Kogălniceanu, Mihail, Cronicile României sau letopisețele Moldovei și Valahiei, vol.III, București, 1874.
  15. Lupaș, I., Documente istorice transilvănene, I (1599-1699), Cluj, 1940.
  • Izvoare privind monumente istorice și de artă
  1. * Biserici cu averi proprii; seria a II-a și seria a III-a: Note istorice și anexe documentare… București, 1910 – 1913, VIII +368 p. (II); 337 (III).
  2. * Monumente Naționali. Monastiri și biserici ortodoxe. Raporturi de la Comisiunile întocmite pentru cercetarea lor (2 vol.), București 1881.
  3. Brătulescu, Victor, Documente, inscripții cu caracter istoric și zugravi țărani, în „Glasul Bisericii”, an. XIX, nr.3-4 (martie-aprilie) 1960, p. 256-296).
  4. Cernovodeanu, Dan, Heraldica bisericească în țările române, în „B.O.R.”, an. XCIII, nr.7-8/1975, p.962-968.
  5. Iorga, Nicolae, Inscripții din Bisericile Române, I, București, 1905.
  6. Potra, George, Documente brâncovenești în legătură cu biserici și mănăstiri din țară și străinătate, în „Glasul Bisericii”, an.XXIII, nr. 11-12/1964, p.1097-1124.
  7. Șerbănescu, Niculae, Mărturii istorice despre monumentele religioase din Bucureștii de altădată, în „B.O.R.”, an. LXXVIII, nr.1-2/1960, p.83-116.

LUCRĂRI SPECIALE

Biserica Sfântul Gheorghe Nou

  1. Chihaia, Pavel, Două rapoarte ale arhitectului Ioan Schlatter din anul 1847, în „BOR”, an.1 XXXV, nr. 3-5/1968, p. 489-496
  2. Drăghiceanu, Virgiliu, Descoperirea mormântului lui Constantin Brâncoveanu, în „Universul” an. 32, nr. 89, de sâmbătă 12 iulie 1914, p.3.
  3. Panait I. Panait, Considerații istorice privind Biserica Sfântul Gheorghe Nou, în „București, Materiale de Istorie și Muzeografie” Anuarul VI, București, 1968.
  4. Popescu, Niculae, M., Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București 1707-1957, mss. București, 1957.
  5. Teodosiu,Gr., Biserica Sfântul Gheorghe Nou, în „Albina”, revistă enciclopedică populară (București), an. XVII, nr. 47-48 din 17-24august 1914, p. 1812.
  6. Vasiliu, Vlăduț, Ștefan, Biserica fostei Mănăstiri Sfântul Gheorghe Nou din București, în „Glasul Bisericii”, an.XXXI, nr. 5-6/1972, p.609-621.

LUCRĂRI GENERALE

  1. Monumente religioase
  1. Bilciurescu, Ștefan, Mănăstirile și bisericile din România, cu mici notițe istorice și gravuri, București, 1890.
  2. Bolliac, Cezar, Mănăstirile din România (monastirile zise brâncovenești), București, 1863.
  3. Braniște, Ene, Un ghid al monumentelor bucureștene, în „BOR”, an. LXXX, nr. 1-2 (ianuarie-februarie) 1962, p.155-161; recenzie la Nicoale Stoicescu, Repertoriul bibliografic al monumentelor din București, Editura Academiei RPR, București, 1961.
  4. Brătulescu, Victor, Mănăstirile și bisericile din județul Ilfov, București, 1935.
  5. Dumitrescu, Marin, preot, Istoricul a 40 de biserici din România, București,1899.
  6. Florescu, C.D., Bisericile Bucureștiului, II.
  7. Ionescu, Grigore, București. Ghid istoric și artistic, București, 1938.
  8. Idem, București. Orașul și monumentele sale, București, 1956.
  9. Moisescu, Cristian, Monumente istorice și de artă, Editura Meridiane, București, 1979, p.283.
  10. Păcurariu, Mircea, Monumente și muzee. Buletinul Comisiunii Științifice a Muzeelor și Monementelor Istorice și de Artă, I, Editura Academiei RPR, București, 1958, p.298 – Recenzie în „Mitropolia Aedealului”, an III, nr. 7-8/1958, p.289-292.
  11. Stoica, Lucia (coord.), Atlas-Ghid. Istoria și arhitectura lăcașurilor de cult din București din cele mai vechi timpuri până în anul 2000, vol.II, București, 2000 (Capitolul Biserica Sfântul Gheorghe Nou68-72).
  1. Restaurarea și conservarea monumentelor
  1. Cerchez, Gr., Restaurarea bisericii Domnești (de la Curtea de Argeș n.n.), în B.C.M.I., an X-XI/1917-1923, p.77-94.
  2. * Circulara domnului ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice către epitropiile bisericești și autoritățile civile cu privire la conservarea și restaurarea monumentelor istorice, în „Monitorul Oficial”, nr. 115 din 24 august – 6 septembrie 1907, p. 4409-4410.
  3. Iorga, Nicolae, Cum s-ar cuveni să se îngrijească monumentele istorice? În „Semănătorul ” din 14 noiembrie 1904.
  4. Popescu, Gabriel, Conservarea și restaurarea monumentelor din țara noastră în anii puterii populare, în ”BOR”, an. LXXXII, nr. 11-12/1964, p. 1160-1162.
  • Arhitectura
  1. Bălan, C., Istoria arhitecturii în România vol.II. De la sfârșitul veacului al XVI-lea până la începutul celui de-al cincilea deceniu al veacului al XX-lea, Editura Academiei, București, 1965, p. 542.
  2. Drăghiceanu, Virgiliu, Pridvoarele bisericilor muntene, în „Convorbiri literare”, an XLII, p. 391-394.
  3. Ghika-Budești, N., Evoluția arhitecturii în Muntenia, în „BCMI”, an. XX, București, 1927.
  4. Ionescu, Grigore, Istoria arhitecturii în România, vol. I-II, Editura Academiei RPR, București, 1963.
  1. Arta și artiștii bisericești
  1. Comănescu, Corneliu; Popp, Constantin; Vătășianu, Victor, Viața și opera pictorului Mișu Popp, Tipografia „Unirea”, Brașov, 1932.
  2. Drăguț, Vasile, Dicționar enciclopedic de artă medievală românească, ed. a II-a, ediție îngrijită de Tereza Sinigalia, Editura Vremea, București, 2000.
  3. Lăpedatu, Alexandru, Cercetări istorice cu privire la meșterii bisericilor din Țara Românească în secolul XV și XVI, în „BCMI”, an. 5/1912, p. 177-183.
  4. Nicolescu, Corina, May II, argintarul lui Brâncoveanu, în „Magazin istoric”, an I, aprilie 1967, p.21.

[1] Alexandru Predescu, Vremuri vechi bucureştene, Editura pentru Turism, Buc., 1990, cap. Canoane şi canon, p. 163-165 – trimite la Oscar Han, Dălţi şi pensule, Buc., 1970; Lucia Stoica, Neculai Ionescu-Ghinea, Dan D.Ionescu, Cecilia Luminea, Petre Iliescu, Minerva Georgescu, Atlas-Ghid. Istoria și arhitectura lăcașurilor de cult din București din cele mai vechi timpuri până în anul 2000, vol. II: Biserici ortodoxe, Editura ERGOROM’79, București, 2000, p. 68; Alexandru Ofrim, Străzi vechi în Bucureștiul de astăzi, Editura Humanitas, București, 2007, p. 237-238.

[2] Nicolae Stoicescu, Repertoriul bibliografic al monumentelor feudale din București, Ed. Academiei R.P.R., Buc., 1961 (în continuare N. Stoicescu, Repertoriul… Bucureşti), p. 281.

[3] D.I.R. XVI/4, p.204 și 26 ianuarie 1592, D.I.R. XVI/6,p.33.

[4] Costin Dacus Florescu, Bisericile Bucureștiului, vol.II, cap. Biserica Sfântul Gheorghe Nou, ediție de casă, regie proprie, București, f.a., p.329-330.

[5] Ion Ghica, Convorbiri Economice, București, 1879,p.569.

[6] G.I.Ionescu-Gion, op. cit., p. 192-193; Constantin Gane, Târnosirea Bisericii Sfântul Gheorghe Nou sub Constantin Vodă Brâncoveanu, in Curentul, an. V, nr. 1763; Ibidem, in Apostolul, XI, nr. 10 din 15 mai 1934, p. 199-201; Col. Popescu- Lumină, Bucureștii din trecut si de astăzi, București, 1935, p. 294-300; Pr. Niculae Șerbănescu, op. cit., p.109-110; Pr.Emil Nedelea Cărămizaru, op. cit., p. 328; Costin Dacus Florescu, op. cit.. p. 325-327.

[7] Radu Greceanu, Începătura Istoriii vieţii luminatului şi preacreştinului Domnului Ţării Rumâneşti, Io Costandin Brâncoveanu Basarab-Voievod, dă cînd Dumnezeu cu domniia l-au Încoronat, pentru vremile şi întîmplările ce în pămîntul acesta în zilele Mării-Sale s-au întîmplat, în Cronicari munteni, ed. Mihail Gregorian, vol. II, p. 137, 151, 259; Pr. Prof. N. Șerbănescu, op.cit., p. 111.

[8] G.I. Ionescu –Gion, op.cit.,p.351.

[9] L. Stoica, N. Ionescu-Ghinea, D.D. Ionescu, C. Luminea, P. Iliescu, M. Georgescu, Atlas – Ghid…., vol. II

[10] R. Olteanu, Bucureștii în date și întâmplări, Ed. Paideia, București, 2002, p. 107, col.I

[11] Alexandru Ofrim, op.cit., p.327; C.D. Florescu, op.cit., p. 328.

[12] Dinu V. Rosetti, Panait I. Panait, Cercetări privind ctitoria brâncovenească Sf. Gheorghe Nou din București, în București – Materiale de Istorie și Muzeografie, VI, 1966, p.106-107

[13] The Ilustrated London News (Știrile ilustrate ale Londrei) 26.11.1853.

[14]Nouă (citim „noi”) monumente istorice (Decrete Regale) 3 Pentru toate bisericile și mănăstirile mai vechi de anul 1834” în Anuarul Comisiunii Monumentelor Istorice pe 1915, publicat de Alex. Lapedatu, București, 1916, p. 13-14.

[15] Radu Olteanu, op.cit., p. 438, col. I-II, Alexandru Ofrim, op.cit., p. 237-238.

[16] La Mottraye, Voyage en Europe, Asie, Afrique, II, La Haye, 1727, pg. 206, la Ionescu-Gion, Ludovic XIV și Constantin Brâncoveanu, București, 1884, p. 391-392.

[17] Al. Elian (red. Resp.), Inscripțiile medievale românești, București, LXXV-338, p. 379-380.

[18] Ședința din 20 martie 1933, Arhiva Sfântului Sinod, Dosar Nr. 347, fila 113.

[19] Ibidem, 17 februarie 1933, în loc.cit., fila 10.

[20] Ibidem, fila 141.

Galerie Foto:

Leave a Reply